Educatie

Peste 200 de elevi botoșăneni au absentat la simularea examenului de Evaluare Națională 2021

Astăzi, 30 martie 2021, s-a desfășurat proba la disciplina Matematică din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională 2021.

.La nivelul județului Botoșani, din cei 3425 de elevi din clasele a VIII-a înscriși la proba scrisă de astăzi, au fost prezenți 3195 de elevi (93,28%). Au absentat 230 de elevi 6,72%). Nu au fost elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Lucrările elevilor vor fi corectate până în data de 16 aprilie 2021. Rezultatele elevilor vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului de Evaluare Națională nu se vor afișa și nu vor putea fi contestate. La solicitarea elevilor și/sau a părinților notele vor putea fi trecute în catalog.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor analiza rezultatele obținute, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page