InfractionalLocal

Percheziții la locuințele a trei tineri din Botoșani, acuzați de șantaj

La data de 28 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a 3 tineri, de 31, 20 și 21 de ani, din municipiul Botoșani și comuna Răchiți, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, aceștia, la data de 10 octombrie 2022, în timp ce persoana vătămată, se afla în curtea unei societăți comerciale, din municipiul Botoșani, ar fi amenințat-o, în mod repetat, cu acte de violență și cu comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, dacă nu le va da  1.000 de euro.

La data de 28 noiembrie 2022, polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor 3 tineri bănuiți de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes operativ.

În urma perchezițiilor efectuate, aceștia au fost conduși la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de toți tinerii fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

În aceeași zi, instanța de judecată a dipsus arestarea preventivă față de tânărul de 21 de ani, din municipiul Botoșani, iar față de ceilalți doi tineri, de 31 și 20 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page