ECONOMIC

Parcul eolian de lângă municipiul Botoșani va fi construit de o companie daneză

Compania daneză Eurowind Energy a obţinut Avizele Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă în şapte proiecte eoliene, fotovoltaice şi de stocare în baterii pe care urmează să le dezvolte în România, porivit .zf.ro

Proiectele vor fi amplasate la Albeşti  (900 MW, eolian, judeţul Constanţa), Măneşti (49 MW, fotovoltaic Ă BESS, judeţul Prahova), judetul Botoşani (1.188 MW, eolian), Stăncuţa (49,6 MW, eolian, judeţul Brăila), Lieşti (49,6 MW, eolian, judeţul Galaţi), Slobozia Conachi (49,6MW, eolian, judeţul Galaţi), Pechea (21,6 MW, eolian, judeţul Galaţi).

„Avem în prezent un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare şi am început deja lucrările la parcurile eoliene Frumuşiţa şi Vector din judeţul Galaţi şi Pecineaga Nord-Est din judeţul Constanţa – un total de 138 MW de energie curată în reţea. Obţinerea avizelor tehnice de racordare pentru încă 2.307,4 MW de capacitate reprezintă un pas esenţial în dezvoltarea portofoliului nostru de proiecte şi contribuie direct la obiectivele naţionale de tranziţie energetică. Proiectele sunt prevăzute pentru conectare la sistemul energetic naţional după 2030, însă conectarea lor şi finalizarea investiţiei depind de consolidarea reţelei şi obţinerea în timp util a autorizaţiilor de construcţie. Facem toţi paşii necesari şi lucrăm îndeaproape cu operatorii de reţea şi autorităţile pentru realizarea acestor proiecte.”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

Cel mai mare dintre proiecte urmează să fie dezvoltat în judeţul Botoşani şi vizează atingerea unei capacităţi instalate de aproximativ 1.188 MW, contribuind la asigurarea securităţii energetice a României. Proiectul presupune construcţia etapizată a nouă parcuri eoliene situate în raza judeţului Botoşani, având un calendar de execuţie care va începe în jurul anului 2031.

Activă pe piaţa locală din 2011, Eurowind Energy România are în portofoliu patru parcuri solare operaţionale – Hălchiu, Măgurele, Pufeşti şi Teiuş –, un parc eolian – Pecineaga şi un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare. Compania are în operare 184 MW în România, inclusiv 60MW stocare în baterii la Teiuş.

Fondată în 2006, compania daneză a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajaţi şi operaţiuni în 16 pieţe din Europa şi Statele Unite.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page