Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească

Oltcit ar putea reveni pe piață sub umbrela Ford, la peste trei decenii după dispariția modelului produs la Craiova. Ford Otosan România a depus, anul acesta, o cerere pentru înregistrarea mărcii OLTCIT la nivelul Uniunii Europene. Asta ne face să ne gândim dacă nu cumva, în viitor, am putea vedea pe străzile din România și, de ce nu, toată Europa, o nouă mașină „made in Romania”, sub marca Oltcit by Ford.
Ford Otosan România a solicitat preluarea mărcii Oltcit cu totul, adică vehicule, automobile electrice, piese și accesorii auto. Procedura se afla încă în examinare, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba, deocamdată, despre o relansare confirmată.
Compania a transmis că demersul urmărește protejarea moștenirii istorice a fabricii de la Craiova, fără să anunțe producerea unui nou automobil, deocamdată.
Dar, în acest context, ne-am permis un mic exerciți de imaginație. Am apelat la Inteligența Artificială pentru a vedea cum ar putea arăta un Oltcit modern, construit cu tehnologie Ford și adaptat cerințelor actuale.
Cum ar putea arăta noul Oltcit în 2026

Noul Oltcit ar putea fi un crossover ultracompact, cu o lungime de aproximativ 3,9 metri și o gardă la sol ușor mărită. Mașina ar fi apropiată ca dimensiuni și personalitate de Ford Fiesta, dar ar avea aripi mai robuste, inspirate de SUV-urile Ford.
Caroseria cu două portiere ar păstra legătura cu modelul original. Plafonul ar rămâne înalt, însă profilul ar fi mai suplu și mai dinamic. Montantul posterior gros, geamul lateral mare și hayonul aproape vertical ar putea aminti de vechiul Oltcit.
Partea frontală ar combina liniile moderne ale modelelor Ford cu simplitatea automobilului românesc din anii ’80. Este foarte probabil ca vechea emblemă, inspirată de Citroen, să fie înlocuită. Noi am scris simplu, „OLTCIT”.
Continuarea articolul pe promotor.ro


