EvenimentIncendiuLocal

O bătrână din Botoșani a ajuns la spital cu arsuri, după ce a verificat butelia cu un chibrit

NU verificați cu flacără etanșeitatea buteliei, garniturilor sau a furtunului!

Vineri, o bătrână în vârstă de 81 ani, din comuna Todireni, a ajuns la spital cu arsuri după ce a făcut această greșeală. Și-a montat singură butelia și a aprins un chibrit pentru a verifica dacă sunt scăpări de gaze. Câteva bunuri din încăpere au luat foc instantaneu. Hainele cu care era îmbrăcată s-au aprins când a încercat să stingă incendiul. I-au sărit în ajutor vecinii. Tot ei au sunat la 112.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii voluntari din comuna Todireni. Aceștia au constat că ardeau trei scaune, o masă, un televizor, o perdea și aragazul. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta Botoşani. În întâmpinare a fost trimis echipajul de terapie intensiva mobila SMURD. Urmează ca medicii sa stabilească cat de grave sunt arsurile.
Putem să înlăturăm acest pericol din propria casă, prin respectarea următoarelor recomandări:

✅ verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
✅ la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
✅ asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
✅ în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
✅ deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
✅ nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.
Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!

foto : arhivă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page