EvenimentIncendiu

O autoplatformă de transport autoturisme a luat foc pe Calea Națională – FOTO

O autoplatformă de transport autoturisme încărcată cu baloți de fân a luat foc în timp ce se deplasa pe Calea Nationala din municipiul Botoșani.

Conducătorul auto a observat ca iese fum din partea din spate a autoutilitarei, a oprit imediat și a solicitat sprijin de la pompieri.

S-a întâmplat în jurul orei 17.00.

La fața locului s-au două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă.

La sosirea forțelor de intervenție, ardea o parte din furaje, iar fumul dens îngreuna circulația rutieră. Focul și fumul au distrus peste o tonă de furaje și instalația electrica a mașinii.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Informare preventivă

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri: – verificaţi instalaţia electrică: aceasta nu trebuie să prezinte cabluri neizolate; – nu faceți improvizații la instalația electrică; – asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate; – verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți; – verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page