Stiri

NATIONAL | TRAGEDIE în Suceava! Trei oameni au murit striviţi într-un tir, în curba în care un alt autotren a luat patru vieţi

Un groaznic accident rutier s-a petrecut ieri, pe DN 17, la intrarea în Prisaca Dornei dinspre Câmpulung Moldovenesc, unde un tir încărcat cu cherestea a fost scăpat de sub control într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga. Colosul s-a răsturnat şi a alunecat ca o sanie până în peretele unei case, cei trei bărbaţi care se aflau în cabină murind zdrobiţi între peretele casei şi încărcătură. Printr-o coincidenţă înfricoşătoare, tragedia de ieri s-a petrecut în curtea aceleiaşi case în care, în mai 2013, un alt autotren, încărcat tot cu lemn, a luat patru vieţi, în condiţii aproape identice.

Au luat ultima masă, la restaurant, cu câţiva kilometri înainte de locul impactului

Din datele de anchetă adunate până aseară rezultă că cei trei oameni care au murit erau din oraşul Băicoi, judeţul Prahova, iar miercuri au venit cu autotrenul la Câmpulung Moldovenesc, pentru a prelua o încărcătură de cherestea. Un detaliu care ar putea fi important în anchetă este că autovehiculul a avut o defecţiune, care însă ar fi fost remediată miercuri seară. Ieri, după ce maşina a fost încărcată, cei trei au plecat din Câmpulung Moldovenesc, nu înainte de a lua masa la un restaurant de la ieşirea din municipiu spre Prisaca Dornei. După ce s-au urcat în maşină cei trei aveau să mai trăiască doar câteva minute.

Martorii au văzut tirul în balans

Unul dintre şoferii care au văzut autotrenul scăpat de sub control, Iulian Ilie, a relatat pentru Monitorul de Suceava: „Venea tirul dinspre Câmpulung Moldovenesc, iar când l-am văzut în curbă era deja în balans. S-a răsturnat spre prima casă, pe care a căzut cherestea, iar apoi cabina s-a dus ca sania până în a doua casă”.

„Serveam o cafea şi deodată am auzit un zgomot infernal în colţul casei”

În urma impactului cabina autotrenului, răsturnată, s-a transformat într-un morman de fiare, fiind imposibil de stabilit în primă fază câte persoane sunt în interior. Casa în care s-a izbit vehiculul greu este în proprietatea lui Daniel Grigorean. În mai 2013, bărbatul şi-a pierdut un unchi şi o verişoară, care au murit zdrobiţi de un alt tir, în aceeaşi curte. Acum, soţia, mama lui şi o vecină se aflau în casă.

Elena Moroşan, vecina care se afla în vizită la familia în casa căreia s-a izbit autotrenul, a povestit clipele de coşmar: “Stăteam în casă, pe pat, serveam o cafea şi deodată am auzit un zgomot infernal în colţul casei. Au sărit toate florile din geam, a sărit totul… de spaimă nici nu pot vorbi…”.

Gospodăria unei familii, un adevărat cimitir

Două din persoanele care se aflau în zonă la momentul tragediei au suferit atacuri de panică, fiind transportate la spital. Una dintre ele este mama lui Daniel Grigorean, care se afla în casă.

„Mama nici nu ştie că sunt trei morţi aici, în peretele casei noastre. Încă are coşmaruri de la accidentul din 2013. A mai fost un camion cu fructe care s-a răsturnat tot aici, astă-toamnă, iar acesta este al treilea. Tot am cerut să se pună limitatoare de viteză, dar nu s-a făcut absolut nimic”, era revoltat omul a cărui proprietate s-a transformat într-un adevărat cimitir, aici găsindu-şi sfârşitul patru oameni în mai 2013 şi trei acum.

Mărturia femeii care a văzut moartea cu ochii

Casa familiei vecine a fost şi ea avariată de cheresteaua căzută din vehiculul greu.

Elena Ţăranu, care se afla în interior, a văzut moartea cu ochii. A fost practic la un pas de a fi strivită de lemne.

„Eram în verandă, scoteam carne din congelator, şi deodată am văzut cum vine spre mine tirul, era în balans… am apucat să fug din verandă în casă, iar la o fracţiune de secundă cheresteaua a intrat prin geam, lângă frigider, unde eram eu… Dacă nu-mi aruncam ochii pe geam, dacă eram cu spatele şi nu vedeam, eram moartă acum”, a declarat femeia.

 

Pompierii s-au chinuit două ore şi jumătate să ridice autotrenul

Numeroasele echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava care au ajuns la faţa locului au muncit două ore şi jumătate pentru a putea ridica vehiculul greu.

Plutonierul major Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni, a declarat: “Am găsit autotrenul răsturnat, iar în interior erau surprinse trei persoane. Pentru extragerea acestora am fost nevoiţi să aducem o automacara şi autospeciala pentru descarcerări grele de la Suceava. Intervenţia a fost deosebit de dificilă deoarece au existat scurgeri de carburanţi care puteau provoca un incendiu oricând”.

Clipele de coşmar dinainte de moarte: urme de frânare de peste 50 de metri

După ce s-a reuşit ridicarea capului tractor, pompierii au extras cele trei trupuri neînsufleţite. S-a constatat că toţi cei trei bărbaţi erau decedaţi, cu leziuni incompatibile cu viaţa, astfel că operaţiunile de resuscitare au devenit inutile.

Comisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, aflat la faţa locului, a declarat că din primele cercetări rezultă că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, în speţă curbă deosebit de periculoasă, cauză din care nu a mai putut stăpâni autotrenul. La faţa locului au fost măsurate urme de frânare de peste 50 de metri.

Din datele stabilite ulterior rezultă că la volan s-a aflat un bărbat în vârstă de 39 de ani, Marius Comşa. Alături de el, în cabină, se mai aflau Adrian Dumitrache, de 23 de ani, şi Viorel Preda, de 30 de ani, toţi din Băicoi.

Capul tractor este înmatriculat pe societatea SC RM Genova SRL Sebeş, în timp ce remorca figura pe numele unei societăţi din Braşov.

Tragedia cu patru morţi din 2013

În mai 2013, în curtea aceleiaşi case, s-a produs unul dintre cele mai groaznice accidente rutiere din judeţ din ultimii ani. Scenariul este aproape identic cu cel de ieri. Un autotren încărcat cu cherestea, condus de un tânăr de 32 de ani, din Negrileasa – Stulpicani, a fost scăpat de sub control în aceeaşi curbă. Colosul a ieşit în afara drumului, s-a zdrobit de un gard, iar tonele de cherestea s-au prăvălit în curtea localnicului Daniel Grigorean. Doi oameni, tată şi fiică, care tocmai se aşezaseră pe banca unui leagăn, în curte, au fost pur şi simplu striviţi de lemne, fără a avea timp nici măcar să strige după ajutor. Nici cei doi bărbaţi din cabina autotrenului nu au scăpat, fiind striviţi în urma teribilului impact cu gardul din beton al gospodăriei.

Parapetele de protecţie şi benzile rezonatoare au rămas doar la nivel de adrese oficiale

După accidentul din mai 2013, luarea unor măsuri urgente de prevenire a unor noi accidente era imperios necesară. Până la tragedia de ieri, la aproape doi ani distanţă, singura măsură luată a fost de montare a unor limitatoare de viteză. Adică mai nimic.

Comisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului Rutier Suceava, a declarat că s-au făcut mai multe adrese către Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, care are în administrare drumul, privind necesitatea luării de măsuri de siguranţă.

„O ultimă informare de acest gen a fost făcută în noiembrie 2014. Am solicitat atunci Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc montarea de parapeţi dubli metalici, la marginea carosabilului, şi de benzi rezonatoare, pe carosabil, cât şi indicatoare de restricţii de viteză de 30 de km/h. Până în momentul de faţă a fost montată doar restricţia de 30 de kilometri la oră”, a explicat ofiţerul care conduce poliţia rutieră din Suceava.

Vinovaţii trebuie găsiţi şi sancţionaţi drastic

Aşadar, responsabilii de la Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc nu au făcut aproape nimic pentru a încerca să salveze vieţile de ieri. Un fapt de o gravitate extremă, pentru care ar trebui ca cei vinovaţi să fie sancţionaţi drastic.

Monitorul de Suceava a tras un semnal de alarmă în luna februarie

În luna februarie a acestui an, Monitorul de Suceava a publicat un material în care atrăgea atenţia asupra riscului de noi accidente grave în cuba de la intrarea în Prisaca Dornei dinspre Câmpulung Moldovenesc. Zona este foarte periculoasă, în condiţiile în care curba este strânsă, iar casele din dreapta, pe sensul de mers Câmpulung Moldovenesc-Vama, sunt sub nivelul şoselei.

În acel material făceam referire la benzile rezonatoare şi la parapete. Responsabilii de la Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc invocau însă imposibilitatea de a dispune benzi rezonatoare în sezonul rece şi promiteau că lucrarea se va face în primăvară. O scuză care nu poate fi acceptată, atâta timp cât lucrările puteau fi făcute în sezonul cald din 2014.

Traficul a fost blocat în totalitate timp de peste trei ore

În urma accidentului de ieri, traficul de pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, a fost paralizat mai bine de trei ore. Pe ambele sensuri de mers s-au format cozi de kilometri. De exemplu, dinspre Câmpulung Moldovenesc, coada a ajuns până în zona Gării Câmpulung Est. Traficula fost reluat abia după ora 15.00, iniţial pe un singur sens de mers.

După „Zidul Morţii” avem şi „curba morţii”

După tragedia de ieri, curba de la intrarea în Prisaca Dornei dinspre Câmpulung Moldovenesc a devenit un adevărat loc al morţii. Practic, în acelaşi loc au murit şapte oameni, patru în 2013 şi trei ieri. Toţi oamenii au murit pe proprietatea aceleiaşi familii. De altfel, două cruci aflate la cel mult zece metri de locul tragediei de ieri aminteau de accidentul din mai 2013. Inclusiv leagănul în care se aflau doi dintre oamenii care au murit în 2013 mai era încă la faţa locului.

Sursa: www.monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page