Important

NATIONAL | Se pregăteşte un nou impozit pentru români

Timbrul de mediu pentru autovehicule va fi transformat în impozit anual, cu un cuantum mai mare al taxei pentru mașini noi și, în principal, second-hand, dar plătit eșalonat în timp, pe durata de utilizare a mașinii, cu o tranșă mai mică la început, dar a cărei valoare va crește în fiecare an, conform unui proiect consultat de Profit.ro și sprijinit de toate partidele parlamentare.

Suma finală de plată nu va mai fi calculată cu un coeficient de reducere, ci, dimpotrivă, va fi ajustată în creștere cu un coeficient a cărui valoare va crește în fiecare an în care mașina funcționează și poluează.

În prezent, timbrul de mediu este calculat în funcție de nivelul emisiilor de dioxid de carbon, dar cu o cotă de reducere cu atât mai mare cu cât mașina este mai veche, în ideea că o mașină veche, deși poluează mai mult decât un autovehicul nou, funcționează pentru o perioadă mai scurtă și, astfel, poluează mai puțin în timp.

Proiectul, care va fi discutat de Parlament, menține regula conform căreia suma de plată este calculată în raport cu emisiile de noxe, dar elimină posibilitatea de acordare a unei reduceri. Mai mult, timbrul de mediu, care la acest moment este plătit o singură dată în anumite cazuri – precum la momentul înmatriculării, la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, dacă proprietarul a primit înapoi valoarea reziduală a timbrului atunci când a scos mașina din parcul auto și la transcrierea dreptului de proprietate asupra mașinii pentru care nu a fost achitată o taxă – va fi transformat într-un impozit anual, pe care proprietarii de mașini vor fi obligați să îl plătească în fiecare an, odată cu taxele și impozitele locale.

Suma acestui impozit anual nu va fi însă achitată într-o singură tranșă, ci eșalonat pe durata medie de utilizare a mașinii, cu o sumă mai mică de plată în primul an de la înmatriculare, dar care va crește gradual, în fiecare an în care mașina funcționează. Practic, suma totală de plată va fi împărțită pe anii în care mașina va funcționa, dar nu în mod egal, ci în creștere de la un an la altul.

Durată medie de utilizare a unei mașini a fost estimată, pe baza datelor Registrului Auto Român, la 15 ani.

Mai mult, pe Profit.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page