ImportantStiri

NATIONAL | Rețeaua prostituatelor de la televiziunile lui Voiculescu. „Pe politician tre’ să-l facă Simona. Adică, se culcă cu el, ca să înțelegi!”

Divele Diana Gureșoaie, Lavinia Despina și Alexandra Dumitru, reținute la sfârșitul săptămânii pentru proxenetism în dosarul „Prostituatelor de lux”, vor fi cercetate în libertate și au interdicția de a părăsi țara. Magistrații au decis, drept condiție a cercetării în libertate, ca acestea să comunice periodic procurorilor informaţii relevante despre mijloacele de existenţă. Alte cinci proxenete sunt cercetate în libertate – una dintre acestea fugind, în Dubai. Este vorba de rețeaua care scotea la produs vedete ale emisiunilor mondene: Diana Gureșoaie, Ana Cubas, Giulia Teodorescu, Raluca Podea, Diana Nicoraș, Raluca Tonu, Mădălina Pamfile, Marilena Avădani, Denisa Bița etc.

Clienții acestora erau VIPuri din lumea mondenă, milionari sau politicieni. Cele mai mici prețuri pentru o partidă de sex, denumite codificat „ședință foto” sau „job”, variau între 150-200 de euro. Prețul creștea în funcție de cât de celebră era prostituata. Fetițele primeau și diverse cadouri: haine, poșete, parfumuri etc. De exemplu, Lavinia Despina o prezenta pe Olga: „A revenit la blondu’ care a consacrato”. „Nu e aia care a fost cu Irinel?”, era curios clientul. „Vezi să fie… deci nu slabă, dar nici grasă… cu cap din-ăla de copil, așa, știi… finuță”, erau solicitările.

Clienți pretențioși

Unul dintre cei mai pretențioși clienți era milionarul Ioan Neculaie. „De Izabela tatuata ai spus că e fleșcăită”, era dezamăgită o proxenetă. Afaceristul arăta cu degetul: „S-a umplut de celulită, s-a îngrășat, toată lumea zice că s-a urâțit”, „Păi e nașparlie, tu… ce dracu”, nu merită”, sau „Ieri nu mi-a plăcut cum a venit îmbrăcată, ziceai că vine la birou”.

Necaz: „Aici nu suntem cu Puiu Popoviciu”

Lavinia Despina, într-o discuție cu o prietenă, povestea că una dintre prostituate voia mai mulți bani de la Ioan Neculaie. Milionarul i-ar fi trimis din dormitor un SMS: „Că de urgență să rezolve!”.

Lavinia: O să fac un mare scandal, că ea a fost la Puiu Popoviciu! Îmi bag p…! Pe o sumă de c…, da! Despre ce vorbim?

Ana: La Puiu Popoviciu când i-a dat bani, i-a dat bani de nimica!

Lavinia: Deci? Despre ce vorbim? Deci nu îmi spui mie că: „Suntem de o oră și jumătate!”. Că a plecat până la Popoviciu, până la Cannes, că deplasarea, că nu știu ce! Sincer, eu nu știu! Pe mine nu mă ia nimeni de proastă că s-ar putea să… O drogată îmi face mie asta?

Ana: Bă, dar eu nu înțeleg! Cu puii mei… ce i-a făcut ăștia? Ea să fi fost plecată pe trei zile, pe 1.000 și acuma face figuri? Sau ce dracu’?

Lavinia: Mie nu-mi plac lucrurile astea. Să-mi scrii că: „Eu vreau mai mult!”. Aici nu suntem cu Puiu Popoviciu! Le-a ținut trei zile pentru 1.000 și acuma vii tu aici și-mi faci figuri pentru o oră!

Ana: Ai dreptate, în puii mei. Eu zic cum a fost… A fost 1.000, așa, plicul, după aia a fost, a mai dat 500 și plus 500 ăla, ce-a mai dat, deci total 2.000, în puii mei a fost! Îți zic eu, că am fost eu! Nu, nu e vrăjeală! În p… mea!…

Citește continuarea articolului pe www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page