NATIONAL | Ministrul Agriculturii: “Foarte mulţi tineri vor să se mute de la oraş în mediul rural”
Foarte mulţi tineri care în prezent trăiesc în mediul urban vor să se mute la sat şi să lucreze în agricultură, un domeniu de viitor, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin
“Sunt foarte mulţi tineri din mediul urban care vor să se instaleze în mediul rural. Am avut peste 22.000 de cereri de la tineri să beneficieze de măsura de instalare”, a spus ministrul agriculturii Daniel Constantin, citat de agenţia Mediafax.
Ministrul crede că numărul mare de cereri este un semnal extrem de important pentru autorităţi că şi cei din mediul urban au înţeles necesitatea de a lucra în agricultură.
“Cred că agricultura va fi ramura de succes a României în viitor. Din acet punct de vedere vreau să le spun şi tinerilor fermieri că sprijinul pe care îl primesc pentru instalare s-a mărit la 40.000 de euro şi cred că s-a făcut un pas important . Noi trebuie să venim în continuare cu măsuri prin care să sprijinim tinerii să se instaleze în mediul rural“, a mai spus ministrul.
În noiembrie 2012 Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a comunicat că peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la ţară în ultimii ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro.
Prima sesiune de cereri de proiecte aferentă măsurii 112 – “Instalarea tinerilor fermieri” a fost deschisă în decembrie 2008. Până la jumătatea lunii octombrie 2012, APDRP a încheiat contracte pentru instalarea în mediul rural a 9.197 de fermieri cu vârsta sub 40 de ani.
Constantin a participat joi la lansarea unei campanii de promovare a fondurilor europene în agricultură în peste 3.200 de comune.
Campania va fi derulată de APDRP, cu sprijinul Ministerului Agriculturii, începând din martie, timp de zece luni, şi va viza informarea agricultorilor privind fondurile europene cu ajutorul unor caravane care vor circula în peste 3.200 de comune, din toate judeţele.
Cu ajutorul a 15 rulote vor fi distribuite materiale informative şi promoţionale către cel puţin 160.000 de beneficiari şi potenţiali beneficiari ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
APDRP a plătit beneficiarilor, până pe 21 februarie, suma de 4,8 miliarde de euro din fondurile alocate de UE prin PNDR în intervalul 2007-2013.
sursa: rtv.net