NAȚIONAL | COVID – 19 Ultima statistică: 79 de persoane au fost vindecate și externate. Alte sute se luptă cu virusul

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Totodată, începând de aseară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive referitoare la deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie și deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Reiterăm faptul că, începând din data de 23 martie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz.  Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 186 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 16 pacienți, din care 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.473 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 8.171 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close