NAȚIONAL | Corecţia urechilor clăpăuge, o intervenţie tot mai frecventă

Defectele fizice ale oamenilor atrag, nu de puţine ori, observaţii sarcastice şi îi pot afecta pe cei ce devin ţinta glumelor răutăcioase. Mai grav este când li se întâmplă copiilor, care pot dezvolta complexe şi o stimă de sine scăzută. O păţesc şi cei care au urechile clăpăuge, cum se spune în popor. O malformaţie care apare şi la bărbaţi, şi la femei. Peste 5% din populaţia Globului are acest defect fizic. Care poate fi corectat însă, odată ce urechea se opreşte din creştere. Iar operaţia poate fi făcută chiar şi la copii.

Principala cauză a malformaţiei este un defect al cartilagiului sau al cavităţii interioare a urechii, iar aceasta nu se dezvoltă cum ar trebui. De multe ori, cei afectaţi apelează la tot felul de trucuri ca să ascundă aspectul neplăcut. Unele chiar periculoase, precum lipit urechile cu lipici.

Operaţia de corecţie a urechilor, numită otoplastie, este din ce în ce mai cerută în ultima vreme. Odată ce urechea a crescut, intervenţia se poate face sub anestezie locală. Durează în jur de o oră, iar pacientul poate pleca acasă în aceeaşi zi.

Fetiţa va trebui să poarte ceva vreme o cordeluţă elastică. Complicaţiile sunt foarte rare în cazul acestei operaţii. Cum ar fi, de exemplu, revenirea cartilajului la forma de la început. În acest caz se impune o nouă intervenţie, informeaza digi24.ro

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close