NATIONAL | ANAF angajează încă 1.000 de oameni

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va reorganiza în scopul consolidării structurii organizatorice și a optimizării activității instituției, potrivit unei Hotărâri aprobate miercuri în ședința de Guvern. Directia generala de administrare a marilor contribuabili functiona ca organ fiscal cu personalitate juridica si buget propriu, in subordinea presedintelui ANAF.

Una dintre modificările decise vizează organizarea și funcționarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în sensul creșterii calității și operativității actului decizional la nivelul acestei direcții.

În prezent, această direcție își desfășoară activitatea în cadrul aparatului propriu al ANAF și nu are personalitate juridică. Potrivit noilor reglementări, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili va fi organizată şi va funcţiona ca organ fiscal cu personalitate juridică şi buget propriu, în subordinea preşedintelui ANAF, măsură recomandată, printre altele, şi de către Fondul Monetar Internaţional, în Raportul întocmit în luna august 2015. Prin ordin al președintelui ANAF, vor fi stabilite organizarea și funcționarea acestei direcții și va fi numit directorul general care va conduce această structură.

De asemenea, actul normativ stipulează organizarea şi funcţionarea în cadrul aparatului propriu al ANAF a Direcţiei de executare silită cazuri speciale, precum şi a structurilor teritoriale subordonate organelor fiscale, cu atribuţii în coordonarea şi monitorizarea modalităţilor de executare silită, inclusiv a valorificării bunurilor sechestrate prin modalităţile prevăzute de lege, precum şi a aplicării măsurilor asigurătorii.

O altă măsură are în vedere reorganizarea și consolidarea Direcţiei verificări fiscale, care gestionează programul de creştere a conformării voluntare a persoanelor cu venituri mari. Această structură va fi reorganizată la nivel de direcţie generală, sub denumirea Direcţia generală control venituri persoane fizice.

Actul normativ mai prevede înfiinţarea postului de secretar general adjunct, având în vedere dimensiunile şi complexitatea activităţii aparatului propriu al ANAF, care va coordona în mod direct Direcţia generală de investiţii, achiziţii publice şi servicii interne, Unitatea de imprimerie rapidă şi Direcţia generală de buget şi contabilitate. Secretarul general – funcție aflată acum în schema ANAF – va coordona direct Direcţia generală de organizare şi resurse umane, Serviciul de comunicare, relaţii publice şi mass-media, precum şi proiectele cu finanţare externă la nivelul ANAF.

În scopul consolidării structurii ANAF, prin actul normativ adoptat miercuri s-a stabilit, de asemenea, suplimentarea cu 1.000 a numărului total de posturi alocat instituției, măsură justificată, în principal, de:

  • Creșterea volumului activității de executare silită, motiv pentru care se constituie și noua Direcţie de executare silită cazuri speciale în cadrul ANAF;
  • Existența unui deficit de personal la nivelul Direcției generale regionale a finanțelor publice București;
  • Necesitatea consolidării și extinderii activității Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în contextul în care începând cu 1 ianuarie 2016 va deveni ordonator terțiar de credite;
  • Existența unui deficit de personal pe mai multe arii de activitate și necesitatea completării posturilor în vederea îndeplinirii în condiții corespunzătoare a obiectivelor Direcției generale antifraudă fiscală și direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice;

Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza etapizat, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate de ordonatorul principal de credite. Urmare a acestei decizii, numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF și unitățile subordonate va fi de 27.949, inclusiv președintele, vicepreședinții și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Sursa: www.romaniatv.net

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close