Important

NATIONAL | A început recrutarea pentru şcolile militare. Vezi locurile disponibile!

Centrele militare au  început recrutarea de fete şi băieţi pentru colegiile, academiile sau postlicealele militare din ţară. Cei interesaţi trebuie să ştie că sunt primiţi doar cei care au promovat examenele naţionale şi nu depăşesc vârsta de 16 ani în cazul elevilor de a VIII-a.

Pentru colegiile naţionale militare, termenul limită de depunere a dosarelor este 5 martie. Din cele 1.306 de locuri disponibile la nivel de ţară, peste 160 sunt rezervate fetelor. La cele trei colegii din ţară sunt în total 360 de locuri: „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (120 de locuri), „Dimitrie Cantemir”, Breaza (120 locuri) şi „Mihai Viteazu”, Alba Iulia (120 locuri).

De menţionat că, la fiecare colegiu, un număr de 20 de locuri este rezervat pentru fete. La academiile militare sunt 539 de locuri, la cele cinci instituţii din ţară: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu (215 locuri, din care 32 pentru fete), Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, Braşov (98 locuri, din care 10 pentru fete), Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanţa (35 locuri din care 4 pentru fete), Academia Tehnică Militară Bucureşti (135 locuri, din care 19 pentru fete) şi Academia Medico-Militară, Bucureşti şi Tg. Mureş  (56 locuri).

La academii, data limită de depunere a dosarelor este 29 martie. Se primesc doar candidaţii cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi au până în 24 de ani. La Şcolile postliceale militare, la cele trei şcoli sunt 407 locuri: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti (197 locuri, din care 13 pentru fete), Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, Buzău (150 de locuri, din care 24 pentru fete) şi Şcoala Militară de Maiştri Militari ai Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Constanţa (60 locuri, din care 4 pentru fete)

La aceste şcoli sunt primiţi doar tinerii cu diploma de “bac” care au până în 28 de ani, iar termenul limită de depunere a dosarelor este 17 martie. Cei care doresc să se înscrie trebuie să se prezinte la Biroul Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Iaşi, apoi la Spitalul Militar Iaşi, unde se va face un examen medical.

Urmează susţinerea a două teste aptitudinale care sunt apreciate cu admis sau respins (evaluarea psihologică şi cea fizică), la Centrul Zonal de Selecţei de la Câmpulung Moldovenesc. La final, urmează concursul de admitere.

Admiterea elevilor în învăţământul liceal presupune şi un test grilă eliminator de trei ore la română şi matematică, care vor fi organizate pe 27 martie. La această probă elevii trebuie să obţină peste 6 ca să fe declaraţi admişi.

Sursa: www.romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page