MUZICA | Un concurent al emisiunii «Vocea României» s-a înecat într-un lac din Suceava – VIDEO
Vasile Seserman, un tânăr ce a participat în cea de a treia emisiune “Vocea României”, s-a înecat luni în lacul Lipoveni din Suceava.
Băiatul, împreună cu Adi Şerbiuc, un bun prieten în vârstă de 31 de ani, au ieşit la plimbare pe lac cu barca pneumatică, soţiile lor rămânând în acest timp pe malul iazului.
La un moment dat, cei doi au sărit în apă şi au început să înoate pe lângă barcă. La scurt timp, s-a pornit o vijelie, iar barca lor a fost luată de vânt.
Seserman făcea parte dintr-un ansamblu folcloric alături de care cânta la nunţi
Pentru că malul se afla la 200 de metri distanţă, Seserman şi amicul său au încercat să ajungă la barcă, dar din păcate nu au reuşit. În zona în care s-au înecat, lacul Lipoveni avea o adâncime de şapte metri. Trupurile neinsufletite au fost gasite ieri, in jurul orei 11.00, cu ajutorul a trei scafandri.
Vasile Seserman a participat la “Vocea României”cu piesa “Hotel California”, interpreată de trupa Eagles. Acum câţiva ani, el şi-a încercat norocul şi la “Megastar”.
Vasile Seserman a cântat piesa «Hotel California» la «Vocea României»