Muzica

MUZICA | NAOMY a prins finala EUROVISION ROMANIA! Vezi lista completă a celor 12 FINALIŞTI!

În urma ascultării celor 150 de melodii validate să participe la selecţia naţională Eurovision, juriul a decis un număr de 12 piese care să concureze în finala din 1 martie.

Dintre cele 12 de melodii calificate, telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, în prima zi a primăverii, cântecul care ne va reprezenta în acest an la finala internaţională a concursului, în Copenhaga. Selecţia naţională se va desfăşura la Braşov, la Teatrul Sică Alexandrescu şi va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

Iată lista completă a celor 12 melodii calificate la selecţia naţională Eurovision 2014, listă ce cuprinde nume deja apreciate de publicul român, dar şi interpreţi mai puţin cunoscuţi.

“Bucuria generală a fost că cel puţin 20 de cântece au fost excepţionale, foarte bine produse şi interpretate. Membrii juriului, toţi profesionişti, spun că melodiile alese vor aduce, cu siguranţă, un plus de valoare calităţii show-ului de pe 1 martie”, a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision, imediat după încheierea preselecţiei.

Ştefan Stan feat. Teddy K, Naomy, Bere Gratis, Silvia Dumitrescu, Marcel Crăciunescu, Anca Florescu, Vizi Imre, Renée Santana feat. Mike Diamondz, Paula şi Ovi, Mirela Vaida Boureanu, The dAdA şi The Zuralia Orchestra sunt cei pe care îi vom vedea pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, la finala naţională a concursului Eurovision 2014.

Tudor Turcu, VH2, Blaxy Girls, Dan Helciug, Anthony Icuagu, Jazzy Jo, Ozana Barabancea, Andrei Leonte, Cobzality feat. Matilda Pascal Cojocăriţa, Andreea Olariu, Alexandra Crăescu, Cezar Dometi se numără printre cei care nu au trecut de preselecţia desfăşurată pe 19 şi 20 februarie.

Reamintim că 159 de melodii au fost înscrise în acest an la Eurovision, 150 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. În spectacolul din 1 martie, cele mai bune douăsprezece melodii anunţate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page