Important

MUZICA | Alexandra Mera, un viitor arhitect cu fire de artist – FOTO, VIDEO

Alexandra Mera este o adolescentă de 17 ani, născută pe data de 6 iulie, deci rac. Tânăra studiază la Liceul de Arte ,,Ştefan Luchian” din Botoşani, la secţia pictură. 

Alexandra cântă, de mic copil, fiind coordonată de profesoara ei Oana Puşcaşu și face parte din grupul  ,,Cheia Sol”. În afară de muzică, Alex, cum i se mai spune între prieteni,  mai are şi alte hobby-uri cum ar fi pictura, dansul, dar și kangoo-jumps de care s-a apucat recent.  Kangoo Jumps este cea mai nouă şi amuzantă tehnică de aerobică din lume, Alexandra declarându-ne că face acest sport pentru că se simte foarte bine și e și foarte bun pentru siluetă. Și, ca și cînd toate acestea nu ar fi suficiente, Alexandra care este și una din veteranele grupului Cheia Sol,  mai are  o pasiune  și anume,  actoria pe care a învăţat-o de la actorul Marius Rusu, pe timpul repetiților de la muzicalul  “Elevi moderni”. Da, ați citit bine! Alexandra a jucat într-un astfel de spectacol chiar aici la Botoșani!

Alexandra Mera – Eurovision Junior 2007:

În ciuda pasiunilor sale artistice, Alexandra şi-ar dori pentru viitor să facă o facultate de arhitectură, ea fiind foarte talentată la desen. Din cauză că are mult de studiat, adolescenta a lăsat muzica pe planul doi, preferând doar spectacolele locale. Unul dintre aceste spectacole este chiar,,Vara în acorduri muzicale”, unde  ea este şi prezentatoare. În această postură, Alex se simte în pielea ei simțind că e un rol care i se potrivește.


În timpul ei liber, Alexandra ascultă, de obicei, R&B sau muzică pop, iar pentru spectacolele din parc, îşi alege piesele alături de profesoara ei, Oana Puşcaşu. Preferata ei în domeniul muzicii este Beyonce.

Una peste alta, am putea spune că Alexandra este un artist complet pentru că dansează, cântă, desenează şi adoră să călătorească. Se știe! Artiștii călătoresc mult, fie că o fac în turnee sau în vacanțele de după turneele lungi și lansările importante din viața lor. Și că veni vorba de călători, mai facem precizarea că unul din visele tinerei este să ajungă la Londra,  dar deocamdată se mulţumeşte doar cu vacanţa petrecută vara aceasta în Turcia.

GALERIE FOTO:

[nggallery id=319]

sursa: buzz.4botosani.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page