Muncă la negru, salarii restante și lipsa măsurilor de protecție. ITM Botoșani a sancționat zeci de angajatori

COMUNICAT DE PRESĂ
Bilanțul activității ITM Botoșani în luna iunie
În cursul lunii iunie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 73 controale. Au fost dispuse 79 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 9 amenzi, în valoare de 157.500 lei.
Deficiențele constatate au vizat:
– neîndeplinirea de către angajator a obligației de a iniția negocierea colectivă,
obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători;
– nepăstrarea la locul de desfășurare a activității a unei copii a contractului individual de
muncă pentru salariații care prestează activitate;
– primirea la muncă a unui salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat;
– nerespectarea de către angajator a obligației de a face dovada plății diferențelor
salariale restante datorate angajaților active și foștilor angajați;
– nerespectarea obligației legale a oricărui angajator, indiferent de numărul de salariați,
de a elabora Regulamentul Intern în termen de 60 de zile de la dobândirea
personalității juridice sau a calității de angajator și de a aduce la cunoștința fiecărui
salariat cuprinsul acestuia;
– nerespectarea de către angajator a obligației de a ține evidența orelor de muncă
prestate de fiecare salariat, cu menţionarea orei de început şi de sfârşit a programului
de lucru;
– neeliberarea adeverinţelor care să ateste activitatea desfăşurată, precum și extrase din
registrul general de evidenţă a salariaților solicitate de foștii angajați sau la încetarea
contractelor individuale de muncă.
Angajatorii sancționați contravențional au încălcat prevederi ale legislației muncii, referitoare la:
– primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în
formă scrisă;
– primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual
de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară
începerii activității;
– primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual
de muncă suspendat;
– întârzierea plății salariului cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului,
stabilită în contractul individual de muncă, în contractual colectiv aplicabil sau în
regulamentul intern;
– neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor
dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;
– nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați,
prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la
dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele și
informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor;
– refuzul de a elibera, la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, o
adeverință care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul,
vechimea în muncă și în specialitate, astfel cum rezultă din Registru și din dosarul
personal, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data solicitării;
– neprezentare extrase tahograf;
– nerespectarea obligației angajatorului de a ține la locul de muncă evidența orelor de
muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit
ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această
evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru.
De asemenea, în luna iunie, Compartimentul Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă a eliberat 125 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii și 9 adeverințe eliberate în baza documentelor existente în arhiva ITM și 11 carnete de muncă.
În domeniul securității și sănătății în muncă, în cursul lunii iunie, s-au desfăşurat următoarele activităţi:
– au fost efectuate controale la un număr de 71 agenţi economici, din care au fost
sancționați 53, au fost constatate 111 neconformităţi şi au fost dispuse 115 măsuri, fiind
aplicate 14 amenzi în valoare de 96.000 lei și 97 avertismente;
– Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani i-au fost comunicate 9 evenimente de
către angajatori;
– 6 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de
Muncă Botoșani;
– au fost înregistrate 6 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate
temporară de muncă.
Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:
– nu a fost desemnat prin decizie scrisă lucrătorul care se va ocupa de activitatea de
prevenire și protecție;
– angajatorul nu a asigurat echipamente individuale de protecție a lucrătorilor, în
conformitate cu activitățile prestate și a riscurilor evaluate;
– instruirea consemnată în fișele individuale nu corespunde cu tematica de instruire
întocmită de angajator;
– angajatorul nu a făcut dovada deținerii autorizației de funcționare din punct de vedere
al securității și sănătății în muncă;
– nu sunt consemnate în fișele individuale de instruire a lucrătorilor rezultatele testărilor
și nu au fost desemnați lucrători care să aplice măsurile de prim ajutor, de stingere a
incendiilor și de evacuare a acestora;
– lucrătorul desemnat pentru a se ocupa de activitățile de prevenire și protecție nu are
capacitatea necesară /nu îndeplinește cerințele minime de pregătire în domeniul SSM;
– angajatorul nu a elaborat instrucțiuni proprii, tinând seama de particularitățile
activităților;
– angajatorul nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor prin
electrocutare, neasigurând verificarea instalației de legare la pământ și măsurarea
rezistenței de dispersie la priza de pământ-lipsă buletn PRAM;
– examene medicale cu termen de valabilitate depășit;
– lipsa evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională;
– neîntocmire plan de prevenire și protecție;
– fișele individuale de instruire nu sunt păstrate la locul de muncă;
– neelaborare instrucțiuni proprii de SSM;
– nu s-a efectuat instruirea adecvată în domeniul SSM, specifică locului de muncă;
– instruire necorespunzătoare a lucrătorilor, necompletare fișe de instruire individuală;
– nu s-a stabilit prin fișa postului atribuțiile și răspunderile lucrătorilor ce revin
corespunzător funcțiilor ocupate;
– lipsă fișe de aptitudini;
– neîntocmire program de instruire-testare;
– evaluare risc incompleta – nu include toate categoriile de personal și activitățile;
– nu s-a stabilit în programul de instruire-testare durata instruirii pentru fiecare fază în
parte;
– semnalizare necorespunzătoare;
– căi de acces parțial blocate;
– lipsă trusă de prim ajutor.
Valoarea amenzilor aplicate de către ITM Botoşani, în luna iunie, în domeniile de competență, este de 253.500 lei.



