Educatie

Ministrul Educaţiei: „Grădiniţele vor fi deschise şi în scenariul verde, galben şi în cel roşu”

Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Mihai Cîmpeanu, a precizat duminică, 24 ianuarie 2021, la Antena 3, faptul că grădinţele vor rămâne deschise, indiferent de scenariul în care se va afla ţara noastră. Așadar, restricţiile în grădinţele de stat nu vor mai fi, astfel încât să nu mai existe inechităţi între unităţile de stat şi cele private.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a fost invitat în cadrul unei emisiuni televizate, acolo a trebuit să răspundă la o serie de întrebări, una dintre ele fiind:

„În perioada în care nu s-a permis prezenţa copiilor în grădinţele de stat, grădiniţele private şi-au continuat activitatea prin schimbarea statutului acestora în after-school. S-a demonstrat că accesul fizic al copiilor în grădinţe nu a produs efecte negative din punct de vedere medical. De ce se menţin restricţiile în grădiniţele de stat?”, a interpelat moderatorul

Ministrul Educaţiei: ”Şi în scenariul vede, şi în cel galben şi în cel roşu, grădinţele rămân dechise”

Ministrul Educației a precizat faptul că a înțeles greutatea lucrului educatorilor în grădinițe. Oficial MEC a declarat că a apreciat întotdeauna ceea ce fac cadrele didactice și nu numai. De multe ori e mai greu să fii educator decât profesor universitar.

De asemenea, indiferent de scenariul în care se va afla statul român, grădinițele vor rămâne deschise.

”Am înţeles întrebarea. Am înţeles şi modul în care s-a transformat partea de şcoală, în parte de after-school. S-a făcut de fapt acelaşi lucru. Înţeleg foarte bine şi greutatea lucrului educatorilor în grădinţe. Eu, ca profesor universitar am spus tot timpul că apreciez ceea ce alţii fac şi eu aş putea face mai greu, sau nu aş putea face deloc. Sunt de acord că e mult mai greu de multe ori să fii educator, decât să fii profesor universitar.

La această întrebare, răspunsul este foarte clar. Şi în scenariul vede, şi în cel galben şi în cel roşu, grădinţele rămân dechise, pentru că cel mai greu este să lucrezi cu elevii de clasele I-IV şi în grădinţă. Nu spun că este uşor să lucrezi în gimnaziu, liceu sau în universitar online, dar în grădinţie şi în clasele I-IV este cel mai greu de imaginat, cum ai putea fi eficient, să îl înveţi pe un copil să facă litere online”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu:”Propunerea este să fie deschise cu prezenţa fizică în grădinţe”

Decizia ministrul Educației și Cercetării de a menține grădinițele deschise cu prezența fizică a fost luată din prisma faptul că e mult mai greu să îl înveți pe un copil să facă litere online. Astfel, recomandarea lui Sorin Cîmpeanu vis a vis de acest subiect este aceea că membrii Parlamentului și Guvernului României trebuie să facă legi mult mai clare care să evite gradul ridicat de inechitate.

„Tocmai de aceasta, în toate scenariile, propunerea este să fie deschise cu prezenţa fizică în grădinţe. Decizia a fost la început descentralizată, apoi centralizată, apoi din nou descentralizată. Nu sunt deloc sigur că a fost o măsură rea. Dimpotrivă, eu cred că măsurile adoptate până acum au fost cele bune. Să ne învăţăm noi, cei din Parlament şi cei din Guven să facem legi mai clare care să nu permită grad ridicat de inechitate”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page