Local

Mihai Eminescu a fost comemorat la Săveni, cu prilejul împlinirii a 172 de ani de la naşterea sa, prin ample manifestări culturale și artistice – FOTO

Comemorarea a 172 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naționale în orașul Săveni, a fost una deosebită şi emoţionantă, pentru copiii, elevii, tinerii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, Asociația ,,Arlechin” și Casa de Cultură a orașului Săveni.

Concursul literar-artistic „Mihai Eminescu” inițiat și organizat de către Liceul teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă” în data de 12-15 ianuarie, a.c. la Casa de cultură cu sprijinul Primăriei și Consiliului local a orașului Săveni este cuprins în calendarul de activități și evenimente a proiectului – Festivalul Național de poezie și proză ,,Mihai Eminescu” realizat anual de către de către Asociația județeană a profesorilor de limba și literatura română Botoșani, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani, Asociația culturală ,,Arlechin” și Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, având ca scop principal sustinerea, descoperirea și promovarea elevilor și tinerilor cu aptitudini în domeniul literar-artistic și dorința acestora de a creea și realiza lucrări, materiale și momente artistice, având ca izvor de inspirație opera poetului nostru național Mihai Eminescu: poezie, proză scurtă, eseu, critică & creaţie literară, teatru, desen, fotografie şi film.

,,Seria de evenimente derulate în orașul Săveni cu ocazia elogierii marelui poet Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naționale, a urmărit implicarea elevilor de gimnaziu şi liceu în acţiuni prin care aceştia să dorească să afle cât mai multe despre Mihai Eminescu şi să dezvolte capacitatea copiilor de a-şi activa curiozitatea pentru a căuta noi sensuri şi pentru a folosi cunoştinţele acumulate ca mijloc de cunoaştere pe mai departe” a declarat domnul Petru Relu Tîrzioru, primar al orașului Săveni.

În cadrul concursului literar-artistic ,,Mihai Eminescu”, au fost apreciate de publicul spectator prin aplauze repetate, atât recitalurile de poezie, expoziţia de lucrări grafice inspirate din poemele eminesciene, cât și prezentarea inedită a referatelor şi materialelor realizate având ca tematică biobibliografia poetului precum şi materiale în care sunt surprinse întâmplări inedite din viaţa luceafărului poeziei româneşti. Atmosfera spectacolului ,,Al nostru Eminescu” a fost însufleţită de recitaluri muzicale inspirate din versurile-i nemuritoare a poetului Mihai Eminescu susținute de trupa de muzică folk ,,Poesis” și momentele prezentate de tinerii actori din trupa de teatru ,,Antract”.

Profesorii și coordonatorii care au îndrumat și pregătit elevii și tinerii pentru concursul literar-artistic „Reverii eminesciene”, spectacolul ,,Al nostru Eminescu” și etapa națională a concursurilor din cadrul Festivalului Național de poezie și proză ,,Mihai Eminescu”  este formată din reprezentanții următoarelor instituții: Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, director Cristina Chiorescu, director adjunct Mihaela Drăsleucă, prof. Felicia Năpîrcă, prof. Ștefania Prîsneac, prof. Marcela Ștefănescu, prof. Florica Nechifor; Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, director Angelica Maticiuc, prof. Cristina Crîșmariu, prof. Băetu Ciprian, prof. Viziteu Ramona, prof. Nadia Ungureanu; Asociația ,,Arlechin”, director Flavius Damean, prof. Roxana Pricop și Casa de Cultură a orașului Săveni, director Sorin Luță și prof. Ionuț Iftime.

Fotografii acreditati pentru acest proiect sunt: Dan Tarabas, Ionuț Iosub și Marius Boatcă.

Toate momentele și lucrările realizate în cadrul concursului literar-artistic ,,Reverii eminesciene” și a spectacolului ,,Al nostru Eminescu” sunt promovate în cadrul Platformei internaționale ,,Eminescu fără frontiere”.

Informații și detalii despre regulamentul de organizare și desfășurare a concursurilor pentru copii și tineret realizate în cadrul proiectului- Festivalul Național de poezie și proză ,,Mihai Eminescu” le găsiți pe blog-ul: www.concureminescu.wordpress.com și pe site-ul: www.arlechinromania.ro, deasemenea aceste pot fi solicitate și de la coordonatorii regionali ai proiectului.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page