Meteo

METEO | Vremea se încălzeşte usor! Prognoza meteo pe trei zile

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în majoritatea regiunilor. Cerul va fi noros în prima parte a zilei în sudul ţării, iar spre seară şi în nord şi nord-est. Va ploua doar pe arii restrânse, mai ales în Lunca Dunării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 16…17 grade, izolat, în est şi sud-est.

Cerul va fi noros peste zi mai ales în zona Carpaţilor Orientali, unde trecător şi izolat se vor semnala ploi slabe sau burniţe, în timp ce pe crestele înalte vor fi posibile precipitaţii mixte, de altfel neînsemnate cantitativ. Vântul va avea unele intensificări. Pe vãi şi în depresiuni, în cursul nopţii se va aşterne ceaţa. Temperaurile maxime vor fi normale pentru această perioadă: 8 grade la Păltiniş, 6 la Predeal, 8 la Semenic, 6 la Sinaia, 11 la Stâna de Vale şi 2 sus pe vf Toaca.

Duminică, norii acoperă cerul spre seară şi mai ales în cursul nopţii, în masivele vestice şi nordice şi izolat în nordul extrem al Carpaţilor Orientali vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. La amiază vor fi 14 grade la Păltiniş, 13 în Predeal, 11 la Semenic, 11 şi la Sinaia,  13 la Stâna de Vale şi 6  sus pe vf Toaca.

Duminică, valorile termice se menţin apropiate de cele normale pentru această dată, cu temperaturi maxime cuprinse între 10..11 grade în depresiunile transilvane şi 17 grade frecvent în sud ,  izolat poate chiar 18 grade. Cerul va fi variabil, dar în prima parte a zilei, local în zonele joase de relief din regiunile sudice şi pe arii restrânse în cele vestice, nord-vestice şi centrale avem parte de ceaţă sau de nori joşi stratiformi. Seara, cerul se va înnora treptat în vest şi nord-vest. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane.

Luni vremea se încălzeşte puţin, devenind chiar uşor mai caldă decât ar fi normal prin sudul şi sud-vestul ţării. Maximele pornesc de la 12 grade la Suceava şi se opresc la 19 grade la Drobeta Turnu Severin şi Călăraşi. Ceva mai mulţi nori în regiunile nordice şi nord-estice, parţial şi în cele centrale însă probabilitatea de apariţie a ploilor este redusă. Dimineaţa, la câmpie, pe arii restrânse se aşterne ceaţa.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page