Important

METEO | Temperaturi scăzute şi ploi în următoarele zile

Vremea va fi în general închisă, iar precipitaţiile se vor extinde treptat în cea mai mare parte a ţării.

Joi, vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Vor fi precipitații ce vor avea și caracter de aversă, ziua în regiunile estice, sud-estice, în centru și pe arii restrânse în restul teritoriului, iar noaptea în vest și izolat în celelalte regiuni. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, ploaie, lapoviță și trecător ninsoare în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș și predominant ploaie în rest. În Bărăgan și în Dobrogea vor fi posibile descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp. Vântul va avea intensificări cu precădere în prima parte a intervalului, la munte, în special la altitudini mari, unde la rafală se vor depăși viteze de 80…90 km/h și local va fi viscol, dar și în regiunile sudice, cu vitezele cele mai mari în Oltenia și sud-vestul Munteniei, unde rafalele vor atinge, în general, 60…70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în estul Transilvaniei și 14 grade în sudul Munteniei și în Dobrogea, iar cele minime între -7 și 4 grade.

Vineri, vremea va fi în general închisă, iar dinspre regiunile vestice aria precipitațiilor se va extinde treptat și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Precipitațiile se vor semnala temporar, îndeosebi în prima parte a intervalului și vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant sub formă de ninsoare în zonele submontane și în Maramureș, mixte în Transilvania și mai ales ploi în rest. Pe arii restrânse cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate. Vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, la munte, la altitudini mari vor fi rafale de peste 90…100 km/h și local viscol, iar în zonele mai joase de relief, în general de 45…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.

Sâmbătă, vremea va fi normală din punct de vedere termic în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros și izolat se vor semnala precipitații slabe la începutul intervalului în est, iar noaptea în nord-vest. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte, mixte în Moldova și sub formă de ploaie în rest. Vântul va avea local intensificări, cu viteze mai mari în Dobrogea, sudul Moldovei și Bărăgan precum și la munte, iar pe crestele Carpaților Meridionali va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până spre -10…-12 grade.

Duminică, vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei, mai ales în vestul, sudul și centrul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea vestică a teritoriului, unde aria precipitațiilor se va extinde treptat. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar în Transilvania, în partea a doua a intervalului, se vor semnala și precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în zonele montane, iar trecător și pe arii restrânse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, mai scăzute în depresiuni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page