Important

METEO | Prima săptămână de primăvară adevărată

Administrația Națională de Meteorologie anunță prima săptămână de primăvară adevărată.

Luni, valorile termice vor crește semnificativ față de intervalul anterior, astfel încât vremea va deveni caldă în toate regiunile. Cerul va avea înnorări temporare în vestul, centrul și nordul țării, iar în a doua parte a nopții de luni spre marți va ploua slab în Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse în Banat, în timp ce în zonele montane aferente vor fi precipitații mixte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va avea intensificări temporare la munte, cu viteze mai mari pe creste, mai ales ale Carpaților Orientali și ale Munților Apuseni, unde în a doua parte a intervalului se vor depăși 70…90 km/h, iar în rest va sufla slab și moderat, izolat cu intensificări în nord-vest și sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra de la 8…10 grade în estul Transilvaniei și pe litoral, până în jurul a 18 grade, local în Banat și Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 8 grade, izolat mai scăzute în depresiuni. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, vor fi condiții de ceață.

Marți, vremea va fi în continuare caldă pentru această dată, deși în vestul, centrul și nordul teritoriului temperatura aerului va marca o scădere ușoară. Cerul va avea înnorări temporare; în cursul zilei va ploua slab, pe arii restrânse în vest, centru și nord, iar noaptea, local în sud, nord și nord-vest, exceptând zona Maramureșului, unde vor fi și lapovițe sau ninsori. La munte, pe spații mici se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări temporare în zona montană, cu viteze mai mari pe creste, dar local și la cote mai reduse, ziua și în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7…9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și până în jurul a 18 grade, local în Muntenia, vestul Dobrogei și extremitatea de sud a Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 7 grade. Dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață.

Miercuri, valorile termice, deși în scădere ușoară față de intervalul anterior, vor caracteriza în continuare o vreme mai caldă decât în
mod obișnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales ziua în nordul, centrul și estul țării, unde local va ploua slab. În zona de munte, îndeosebi în Carpații Orientali, pe arii restrânse vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificări la munte, mai ales pe creste, dar izolat și la cote mai reduse și în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6…7 grade în depresiuni și 16…18 grade în regiunile sudice, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 7 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -8 grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață.

Joi, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării, astfel că maximele termice vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei și pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în regiunile nordice. Vântul va
sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și trecător în regiunile estice. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 0 și 10 grade, mai coborâte în zonele depresionare.

De vineri până duminică, vremea se va menține caldă în majoritatea regiunilor, iar probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în jumătatea de nord a țării și mai ales către finalul intervalului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page