Important

METEO | Iarna se întoarce. Lapoviţă şi ninsori de săptămâna viitoare

Un nou val de aer polar loveşte România săptămâna viitoare, aducând temperaturi negative în aproape tot teritoriul, excepţie făcând sud-estul ţării.

În săptămâna 11.02.2019 – 18.02.2019, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice
Marți, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în scădere spre mediile caracteristice perioadei. În regiunile vestice, nordice și centrale, precum și la munte, vor predomina ninsorile, iar în est și sud-est se vor semnala mai ales ploi ziua și precipitații mixte noaptea. Vântul va avea intensificări în toate regiunile, dar îndeosebi pe crestele montane, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade, iar cele minime se vor situa între -9 și 1 grad.

Miercuri, vremea va continua să se răcească. Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab, local la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, ziua mai ales în sud, iar noaptea îndeosebi în vest și nord-vest. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și la munte, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -12 și 0 grade

De joi până sîmbătă, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Trecător vor mai fi precipitații, în general slabe cantitativ, predominant ninsori.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page