ImportantMeteo

METEO | Gerul şi zăpada pun stăpânire pe România

A fost una dintre cele mai friguroase nopţi ale acestei ierni. Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat la ora 4 dimineaţa, la Miercurea Ciuc: -20 de grade Celsius. La Joseni şi Topliţa, temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius. Astăzi, la ora 14.00, va intra în vigoare şi codul galben de ninsori valabil pentru judeţele din sud-vestul ţării. La noapte sunt aşteptate ninsori şi în Capitală.

Ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50 – 55 km/h, iar în sudul Banatului 60 – 70 km/h, viscolind zăpada, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade.

În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni, iar vântul va sufla cu 40 – 45 km/h, mai arată ANM.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page