Important

METEO | Cum va fi vremea în weekend

La sfârşit de săptămână, vremea se va încălzi faţă de intervalul anterior. Cu toate acestea, vor mai fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi şi căderi de grindină. Temperaturile maxime vor ajunge până la 28 de grade. Vremea dă semne de revenire şi la Bucureşti. Vineri după-amiază şi noaptea mai sunt posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade.

La noapte, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, rafale de vant ale vântului și posibil căderi de grindină, local în sudul țării și în zona de munte, îndeosebi a Carpaților Meridionali, iar pe spații mici și în restul teritoriului. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 15…25 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Vineri, vremea se va încălzi față de intervalul anterior. În vest și in sud-vest cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu precădere în cursul zilei. În restul teritoriului, manifestări ale instabilității atmosferice se vor semnala local, mai ales după-amiaza și noaptea. Izolat vor fi căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest și 28 de grade în regiunile estice, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă și se va răci față de ziua precedentă în jumătatea estica, unde înnorările vor fi accentuate și mai ales în cursul zilei se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, valorile termice vor mai crește ușor față de intervalul anterior, cerul va fi variabil, fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat. Izolat vor fi condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 și 16 grade.

Duminică, vemea se va încălzi ușor, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această dată, dar se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie, din a doua parte a zilei local în jumătatea de est a țării și pe spații mai mici în restul zonelor, iar noaptea în special în sud-vest și în zona montană aferentă. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat, se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și grindină. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 21 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 17 grade.

Luni, vremea va fi în în general instabilă și cu temperaturi ridicate decât cele specifice datei. În jumătatea vestică a țării, în zonele montane și submontane și cu o probabilitate mai mare ziua și în nord-est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului asociate ploilor și izolat căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile doar pe spații mici, cu precădere spre seară. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea sudică a Munteniei, iar cele minime se vor situa între 10 și 17 grade.

De marţi, vremea se va răci ușor urmând a se înregistra valori de temperatură în jurul celor specifice perioadei. Local și temporar, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page