Important

METEO | Cum va fi vremea în weekend

Vremea se va încălzi, urmând astfel a se înregistra valori diurne ușor mai ridicate decât cele climatologic specifice datei în regiunile intracarpatice, și apropiate de acestea în restul zonelor.

Vineri, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei în vest, sud-vest și în centru, în timp ce în restul zonelor se vor menține ușor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul și sud-estul țării, unde doar cu totul izolat va ploua slab, iar la munte, trecător va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar pe parcursul zilei și în sud-estul teritoriului, dar la cote mai reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 18 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 4 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, se va produce brumă.

Sâmbătă, vremea se va încălzi, urmând astfel a se înregistra valori diurne ușor mai ridicate decât cele climatologic specifice datei în regiunile intracarpatice, și apropiate de acestea în restul zonelor. Cerul va fi mai mult senin, exceptând estul și sud-estul țării, unde va fi variabil, cu înnorări în general persistente pe parcursul zilei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului la munte, și pe arii restrânse în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice, iar cele minime se vor situa între -4 și 8 grade. Dimineața, dar mai ales noaptea, izolat va fi ceață, iar în estul Transilvaniei se vor menține condițiile de brumă.

Duminică, vremea va fi predominant frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil în sudul și sud-estul țării și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 20 de grade, mai coborâte pe litoral, spre 11 grade, iar minimele se vor încadra între -4 și 9 grade. Spre sfârșitul intervalului, în estul Transilvaniei se va produce brumă.

Luni, deși în nord și în nord-est valorile termice diurne vor marca o scădere față de ziua anterioară, vremea se va menține cu mult mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii aprilie în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua pe arii în general restrânse, ziua în regiunile nordice, estice și centrale, iar noaptea cu precădere în cele sud-vestice și în zonele montane și submontane aferente. La munte, în special la altitudini mari în a doua parte a intervalului, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, precum și în est și sud-est, iar la cote mai reduse și în restul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 22 de grade, iar cele minime între 0 și 10 grade, mai coborâte în nord și centru, spre valori în jurul a -2 grade.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page