Meteo

METEO | Cum va fi vremea în weekend

În această noapte, cerul va fi mai mult senin, dar se va produce brumă, pe arii extinse în centrul ţării şi pe spaţii mai mici în rest. Vântul va sufla cel mult moderat, iar temperaturile minime se vor încadra între minus 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4 grade în Delta Dunării. Mâine vremea se mai încălzeşte puţin, aşa că, la amiază, temperaturile vor fi cuprinse între 8 grade în depresiuni şi 16 grade Celsius în Lunca Dunării.

Norii vor fi puţini în timpul zilei, însă noaptea se vor înmulţi în nord, est şi centru. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar trecător şi în regiunile sudice.

În weekend temperaturile pierd câteva grade, mai ales în nordul, centrul şi estul ţării, însă în Muntenia şi Oltenia vor mai atinge 14…15 grade. Tot atunci apar şi precipitaţiile! Vor fi ninsori slabe în zonele montane şi submontane, şi predominant ploi, pe spaţii restrânse în sud şi sud-est şi cu totul izolat în restul teritoriului. De luni, vremea se încălzeşte din nou, maximele vor atinge 18 grade, însă ploile se înmulţesc în vest, nord şi centru.

Şi în Bucureşti noaptea va fi senină, iar vântul abia se va simţi. Temperatura minimă va fi de 1 grad în centrul oraşului şi de minus 2 grade în cartierele de la periferie, unde vor fi condiţii de brumă.

Mâine vremea se mai încălzeşte puţin, aşa că, la amiază, temperaturile vor fi cuprinse între 8 grade în depresiuni şi 16 grade Celsius în Lunca Dunării. Norii vor fi puţini în timpul zilei, însă noaptea se vor înmulţi în nord, est şi centru. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar trecător şi în regiunile sudice.

În weekend norii se înmulţesc, iar temperaturile vor oscila în jurul valorii de 10 grade. În plus, pe parcursul zilei de sâmbătă va ploua slab, iar noaptea este posibil să apară lapoviţa. De luni însă, cerul redevine senin şi termometrele vor indica peste 15 grade, potrivit digi24.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page