Important

METEO | Cum va fi vremea în această săptămână

Vremea se va menține predominant frumoasă. Vor fi înnorări temporare în regiunile estice, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe sau burnițe. Temperaturile maxime vor marca o scădere față de intervalul anterior. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață. În Capitală, vremea se va menține frumoasă, cu cerul mai mult senin. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade.

Luni, vremea se va menține predominant frumoasă. Vor fi înnorări temporare în regiunile estice, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe sau burnițe, dar în restul zonelor cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor marca o scădere față de intervalul anterior în Moldova și se vor încadra, în general, între 4 grade in estul Transilvaniei și 14, chiar 15 grade in Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață. BUCUREŞTI: Vremea se va menține frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade. Dimineața și noaptea, trecător pot fi condiții de ceață.

Marți, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice și sud-estice, iar noaptea și în zonele joase din restul teritoriului, unde izolat vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova și pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 grade in estul Transilvaniei și 15 grade in Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase de relief va fi ceață.

Miercuri, vremea va fi schimbătoare. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe spații mici ploi slabe în nordul, nord-estul și centrul țării, iar noaptea și în sud-est. La munte, local, se vor semnala precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar trecător, la cote mai reduse și în sudul Banatului și sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade in estul Transilvaniei și 16 grade in Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade. Mai ales la începutul intervalului, pe arii restrânse, vor fi condiții de ceață.

Joi, valorile termice, în special cele diurne vor marca o scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nordul țării, unde temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar la munte vor fi mai ales lapovițe și ninsori. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar condițiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 4 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 5 grade.

De vineri temperatura aerului va continua să scadă, astfel încât în a doua jumătate a perioadei valorile termice se vor situa local sub mediile climatologice. La începutul intervalului, temporar, vor fi precipitații în toată țara.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page