Educatie

Mediul educațional este pe cale să prindă un alt contur la Botoșani

Mediul educațional al Botoșaniului este pe cale să prindă un alt contur. Alături de Universitatea „A. I. Cuza” din Iași, la Botoșani va veni cu o Extensiune și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE).
După ce a primit acordul Consiliului de Administrație și al Senatului universității de a deschide acest obiectiv, delegația ieșeană a UNAGE a fost în vizită la Boto;ani unde a prezentat și un program de studii cu care poate veni în sprijinul viitorilor studenți, pentru moment.
Ca și start, va fi o secție de Teatru, la care se pot înscrie aproximativ 15 studenți, împărțiți pe două grupe, cu direcții de studii Actorie și Arta actorului mânuitor de papuși și marionete.
,,Ca și autoritate locală, vom solicita spații propice pentru cursuri unităților publice din oraș și, în funcție de răspunsuri, vom face vizite alături de domnii profesori. Dacă aceștia vor fi mulțumiți, vom continua acest proiect cu un proiect de hotărâre de Consiliu Local”, precizează, primarul Cosmin Andrei.
În discuții au fost Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, Colegiul Național „A.T. Laurian” și Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page