AdministratieMunicipiu

Medicul Elena Cardaș a primit titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani”

Potrivit unui proiect promovat de consilierul local Cristian Eugen Țurcanu, aleșii municipali au aprobat în ședința de joi acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani doctorului Elena Cardaș.

În 2017, Consiliul Local Botoșani a adoptat hotărârea de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, fondatoarei asociației germane Pfotchenhoffnung e. V, Heike Lindlohr, care din 2012 devenise salvatorul și ocrotitorul câinilor din adăpostul public. Asociația germană împreună cu asociația botoșăneană ADOR, a cărei membri fondatori este și medicul Elena Cardaș, a început o colaborare fructuoasă, care dăinuie și astăzi.

Un adevărat model pentru comunitatea botoșăneană, medicul Elena Cardaș ne uimește și ne copleșește cu numeroasele sale calități. Nu este doar un medic internist devotat muncii și bolnavilor ci este și un luptător înfocat al drepturilor animalelor, dar și scriitor apreciat în lumea literară. Este pasionată în tot ceea ce face, este o învingătoare și face parte din categoria oamenilor care sfințește locurile unde lucrează, prin lumina pe care o împrăștie și prin bunătatea de care dă dovadă la fiecare pas, fie că salvează o viață de om sau o viață de animal, se arată în raportul de specialitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page