Medic stomatolog din Botoșani, reținut după ce ar fi raportat peste 1.000 de servicii medicale fictive

O femeie de 73 de ani, medic stomatolog din Botoșani, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind bănuită că ar fi obținut ilegal peste 112.000 de lei din bugetul de stat, prin raportarea unor servicii medicale fictive.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Botoșani au efectuat, pe 25 august 2026, trei percheziții domiciliare la locuința și sediul profesional al femeii.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie 2020 – iunie 2024, aceasta ar fi raportat peste 1.000 de servicii medicale fictive și ar fi încasat nejustificat suma de 112.000 de lei din bugetul de stat, bani destinați serviciilor medicale acordate elevilor.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace materiale de probă, printre care dispozitive electronice și înscrisuri care prezintă interes în cauză.
Femeia a fost condusă la sediul poliției în baza unui mandat de aducere, iar ulterior a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a prejudiciului cauzat bugetului de stat.



