Sport

Măsuri de ordine asigurate de jandarmi la meciul de fotbal C.S.Dante – Oțelul Galați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța publică la meciul de fotbal dintre echipele C.S.Dante și A.C.S.Oțelul Galați, disputat în această după-amiază pe Stadionul municipal Botoșani, începând cu ora 18.00.

Publicul va avea acces pe stadion începând cu ora 16.00.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.
Pentru prevenirea introducerii în stadion a obiectelor interzise, reprezentanții firmei de securitate vor efectua un control corporal preventiv asupra spectatorilor, înaintea permiterii accesului în stadion.

Spectatorilor le este interzis să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor de către forțele de ordine, să arunce asupra jucătorilor, forțelor de ordine sau altor spectatori cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc, să escaladeze gardul care delimitează terenul de joc, să profereze ori să scandeze injurii sau să amenințe cu acte de violență.

Jandarmii recomandă spectatorilor să adopte un comportament civilizat, în spiritul fair-play-ului, să nu se implice în acțiuni de tulburare a ordinii și siguranței în incinta stadionului și să solicite în cel mai scurt timp intervenția jandarmilor în cazul producerii unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page