EducatieLocal

Magia unei dimineți la Botoșani: preșcolarii și elevii au învățat să înflorească împreună – FOTO

Poveste de prietenie: preșcolarii și elevii înfloresc împreună!

 

Zâmbete, emoții și mâini ocupate cu plantarea bulbilor de flori – așa a început dimineața în grupa mare „Buburuzele” de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Botoșani.

Sub coordonarea doamnelor educatoare Persida Sachelaru și Denisia-Elena Ștefan, alături de doamna învățătoare Manuela Sorohan, de la Școala Gimnazială Nr. 13 Botoșani, preșcolarii și elevii clasei a IV-a B au demonstrat că prietenia nu are limite și poate prinde rădăcini încă dinainte de clasa pregătitoare.

Proiectul educațional interșcolar „Poveste de prietenie” a fost inițiat și este coordonat de cele trei cadre didactice, cu scopul de a crea o punte între grădiniță și școală.

„Am dorit să construim un spațiu în care copiii să descopere bucuria de a colabora, de a împărtăși emoții și de a lega prietenii încă dinainte de a începe școala”, a declarat doamna profesor Persida Sachelaru.

„Astăzi, cei mici au înțeles că gesturile simple și zâmbetele sincere pot deveni valori importante, iar aceste legături îi vor ajuta să pășească cu încredere spre școală”, a completat doamna profesor Denisia-Elena Ștefan.

„Este emoționant să vezi cum copiii învață să colaboreze și să se sprijine reciproc încă de la primul contact. Așa construim, pas cu pas, o tranziție armonioasă către școală”, a adăugat doamna profesor Manuela Sorohan.

Întâlnirea, intitulată sugestiv „Împreună înflorim”, a fost prima activitate din cadrul proiectului. Preșcolarii i-au întâmpinat cu entuziasm pe elevii mai mari, iar aceștia au venit cu grijă și încredere, punând bazele unei legături speciale.

Împreună, copiii au plantat bulbi de flori de primăvară – un gest simplu, dar plin de semnificație, care a cultivat răbdarea, cooperarea și spiritul de echipă. Fiecare bulb a devenit o promisiune, iar fiecare zâmbet – o punte între două etape importante din viața lor.

Activitatea a fost completată de un schimb simbolic de daruri: elevii au oferit mici surprize preșcolarilor, iar „Buburuzele” au dăruit mărțișoare gustoase și sănătoase.

Un moment deosebit l-a reprezentat activitatea creativă în care copiii au folosit un măr pentru a forma prima silabă a cuvântului „MĂRȚIȘOR”, completată apoi pe frunză cu „-ȚIȘOR”. Această idee ingenioasă a îmbinat jocul, tradiția și creativitatea într-un mod memorabil.

Pentru mulți dintre preșcolari, această zi a însemnat prima întâlnire cu școala, primul contact cu banca viitorului și primul pas spre învățătoare. Emoțiile s-au transformat treptat în curaj și încredere.

Asemenea bulbilor plantați astăzi, și această relație va crește în timp, va prinde rădăcini și va înflori. Activitatea a demonstrat că parteneriatul dintre grădiniță și școală reprezintă o punte esențială pentru dezvoltarea socială și emoțională a copiilor.


Anunț pentru părinți și comunitate

Mâine, 21 martie 2026, continuăm seria activităților cu „Ziua Porților Deschise”. În intervalul 10:00 – 16:00, cei interesați sunt invitați să participe la activități de joc și învățare alături de doamna învățătoare Manuela Sorohan, la Fundația Hand of Help.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page