EducatieImportant

LOCAL | Ziua profesorului. Ce salarii au profesorii debutanți și cei cu vechime

UNESCO a stabilit în urmă cu 25 de ani ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an pe data de 5 octombrie. Google a decis să celebreze Ziua profesorului 2019 printr-un Doodle special.

n mai multe țări, Ziua profesorului este destinată a fi ziua specială de apreciere a cadrelor didactice.

În unele dintre ele ziua este sărbătorită la sfârșitul săptămânii, în timp ce în altele este celebrată într-o zi lucrătoare. Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie.

Ziua profesorului. Salariile profesorilor aproape ca s-au dublat, față de nivelul din anii 2015-2016. Grila de salarizare pentru profesori in anul scolar 2018-2019 arata mult mai bine față de anii precedenți, când salariile de bază în învățământul preuniversitar si in domeniul universitar erau mai mici.

Ministerul Muncii a anunțat la sfârșitul anului trecut că profesorii vor avea salarii mai mari cu 25% în 2019. Începând din acest an, profesorii universitari câștigă cu 693 de lei mai mult, adică au un salariu de 9.289 de lei, în timp ce asistenții universitari primesc cu 141 de lei mai mult, adică un salariu de 3.700 de lei.

În învățământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, gradația 5, salariul de bază brut ajunge până la 5.922 de lei, de la 4.935 de lei brut în ianuarie.

Salariul unui profesor debutant a ajuns până la 3.680 de lei (3.581 de lei brut în ianuarie).

Un învățător/educator debutant primește 3.197 de lei brut (de la 2.664 de lei în ianuarie), potrivit Portalinvatamant.ro.

Profesorii cu studii superioare de lungă durată beneficiază de o creștere de 343 de lei, adică primesc 4.477 de lei, iar cadrele didactice debutante au o majorare de salariu de 168 de lei și primesc în total 3.237 de lei. Majorări ar urma să mai fie făcute până în anul 2022, susținea ministrul Muncii la sfârșitul lui 2018.

Spor de suprasolicitare neuropsihica

În plus, personalul didactic de predare beneficiază, începând din 2019, de spor de suprasolicitare neuropsihica, de 10% din salariul de bază. În prezent, acest spor nu este acordat și directorilor de școală, însă aceștia l-ar putea primi în viitor, existând deja o inițiativă legislativă în acest sens.

realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page