AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Zilele Municipiului organizate după Sfântul Gheorghe! Pe 23 aprilie, patronul spiritual va fi sărbătorit doar cu o slujbă religioasă  

Edilii locali au decis ca, în acest an, să separe distracția de manifestările religioase care aveau loc, de obicei, de Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Botoșani.

23 aprilie va fi o sărbătoare strict religioasă, botoșănenii fiind invitați să participe la slujbele săvârșite la Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar la spectacole, mici și bere mai târziu cu o săptămână.

Zilele Municipiului Botoșani vor fi organizate pe 1, 2 și 3 mai, când vor fi organizate spectacole și spații de consum  în aer liber (tarabe și terase pentru comercianți).

Locațiile urmează să fie stabilite de edili, fiind luate în calzul atât Pietonalul Unirii, cât și Centrul Vechi.

Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, suma alocată din bugetul local, de 50.000 de lei, va fi suplimentată din sponsorizări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page