ImportantInfractionalLocal

LOCAL | Zeci de amenzi date botoșănenilor în ultimele 24 de ore

Ieri, poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii au acţionat în sistem integrat, alături de alte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv jandarmi, polițiști de frontieră şi poliţişti ai Biroului pentru Imigrări Botoşani.

În ultimele 24 de ore, peste 100 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale sau cei specializaţi în investigarea criminalităţii economice,  poliţia transporturi şi alte structuri au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

În urma activităţilor, au fost constatate 7 infracţiuni, de natura judiciară, economico-financiare şi la regimul circulaţiei.

De asemenea, au fost constatate peste 130 de abateri de natură contravenţională, în valoare de 94.360 lei, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, precum şi pentru încălcarea normelor rutiere.

Valoarea bunurilor confiscate sau indisponibilizate depăşeşte 5.500 lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare auto.

Acțiunile în sistem integrat vor continua şi în zilele următoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page