InfractionalLocal

LOCAL | Weekend cu scandalagii potolit de jandarmi cu amenzi

În week-end-ul care s-a încheiat, jandarmii au intervenit ca urmare a opt solicitări făcute prin Sistemul Unic de Apeluri de Urgență 112, care au fost direcționate către Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.

Toate cele opt apeluri au sesizat comiterea unor infracțiuni și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma verificărilor efectuate,  jandarmii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 2500 de lei.

În unul dintre cazuri, apelantul s-a ales cu o amendă de 200 de lei pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112,  prin care a reclamat furtul unui telefon mobil, aspect care nu s-a confirmat.

În cazul în care contravenienții nu vor achita sancțiunile primite în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției vor fi trimise în vederea executării silite la primăriile pe raza cărora domiciliază.

De asemenea, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda şi nu există posibilitatea executării silite, primăria va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page