AdministratieImportantJudet

LOCAL | Vezi mesajul de răzbunare transmis de Florin Țurcanu

Florin Țurcanu a declarat astăzi că nu îl va acționa în instanță pe prefectul Costică Macaleți pentru abuz în funcție, aşa cum anunţase în decembrie.

Dar a ținut să îi transmită un mesaj:

„Îi doresc prefectului să nu moară până nu trece şi el prin aşa ceva. Tuturor celor care se bucură, indiferent de partidul din care fac parte, de ceea ce mi se întâmplă mie acum,  să nu moară până nu vor trece prin situaţia asta !”, a spus Florin Ţurcanu.

Declarația a fost făcută astăzi, imediat după ce președintele CJ a luat act de ordinul emis de prefectul județului, prin care se constată încetarea mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.

Curtea de Apel de la Suceava a emis o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, potrivit căreia preşedintele CJ este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. Din acest motiv, conform legii administraţiei publice locale, mandatul preşedintelui încetează de drept la data emiterii ordinului prefectului, preşedintele având 10 zile la dispoziţie pentru atacarea documentului la instanţa de contencios administrativ.

 

​Florin Țurcanu a fost trimis în judecată la începutul anului 2011, fiind acuzat că, în calitate de președinte al PNL, a folosit acte false pentru a le exclude din partid pe Cristina Bahrin și Aurelia Aroșoaie, care și-au pierdut funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean, respectiv consilier județean.

Președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, a fost condamnat, în luna decembrie 2014, la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și uz de fals.

Magistrații Curții de Apel Suceava au menținut pedeapsa dată inițial de Judecătoria Botoșani, în luna martie, care l-acondamnat pe Florin Țurcanu la șase luni de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de doi ani și șase luni.

Țurcanu a fost obligat de instanță și la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 21.200 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page