Alte sporturiImportantLocalSport

LOCAL | Vezi când va avea loc premierea sportivilor anului 2015

Peste 50 de sportivi botoşăneni care au excelat în anul 2015 în diverse sporturi, obţinând medalii de aur, argint şi bronz, sau clasându-se între primii 6 la Campionate Mondiale, Europene, Balcanice şi Naţionale, vor fi premiaţi pentru performanţele lor. Cadrul festiv va fi asigurat de prefectul Costică Macaleţi, partener al evenimentului fiind Clubul Sportiv Botoşani.

Premierea va avea loc joi, 10 noiembrie, începând cu ora 10,30, în sala „Nicolae Iorga” a palatului administrativ.
„Sunt peste 130 de medalii obţinute de botoşăneni, sportivi ai tuturor celor 8 secţii de la Club. În ultimii ani aceşti tineri ne-au obişnuit cu astfel de rezultate impresionante, motiv din care am fost lângă ei şi la premierele anterioare. Îi felicit şi de data aceasta şi le voi oferi medalii şi diplome.”, explică prefectul Costică Macaleţi.

Premierea organizată împreună cu conducerea CS Botoşani îi va viza şi pe antrenorii copiilor performanţi : 15 îndrumători în ale atletismului, boxului, badmintonului, canotajului, luptelor greco-romane, halterelor, şahului şi radioamatorismului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page