ImportantLocal

LOCAL | Unitățile de învățământ din județ controlate de inspectorii școlari

În perioada 16 – 20.04.2018,  inspectorii  școlari  ai  Inspectoratului  Școlar  Județean  Botoșani vor verifica toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani cu învăţământ gimnazial şi liceal pentru monitorizarea rezultatelor obținute de elevi la simulările  examenelor  naţionale

 

OBIECTIVELE  PRIORITARE  ALE  CONTROLULUI:

  1. Cunoașterea situației concrete  din  fiecare  unitate  de  învățământ  cu  privire  la  existența și  implementarea  planurilor  de  măsuri  privind  ameliorarea  rezultatelor  la  examenele naționale
  2. Evaluarea activităților manageriale  destinate  implementării  planurilor  de  măsuri  privind  ameliorarea  rezultatelor  la  examenele  naționale
  3. Monitorizarea derulării programului “A doua şansă”; promovarea  valorilor  interculturale în scopul diminuării  fenomenului de discriminare/segregare
  4. Verificarea realizării măsurilor  de  remediere  a  disfuncțiilor  constatate  în  inspecțiile  tematice  anterioare
  5. Acordarea consilierii necesare  pentru  asigurarea  unui  management  eficient.

 

MODALITĂȚI  DE  REALIZARE:

– Discuții cu  conducerea  unității  de  învățământ,  cadre  didactice, personal  didactic  auxiliar și  elevi;

– Verificarea  documentelor (raport  de  analiză  a  rezultatelor  la  simulările  naţionale, plan  de  acţiune  pentru  îmbunătăţirea  rezultatelor obţinute  de  elevi  la  simulările  examenelor  naţionale, programul  de  pregătire  suplimentară  a  elevilor, alte  documente  de  planificare).

– Observația  dirijată, interviul.

 

ASPECTE/DOCUMENTE  CONTROLATE:

– Raportul  de  analiză  şi planul  de  măsuri  privind  ameliorarea  rezultatelor  la  examenele  naționale;

– Analiza  sistematică  a  progresului  școlar (portofoliul  comisiei  metodice,  documente  de planificare  și  proiectare  didactică,  orice  alte  documente  relevante  privitoare  la  analiza  progresului  școlar);

– Programul  de  activități  remediale  și  cunoașterea  acestuia  de  către  beneficiarii  direcți  și  indirecți;

– Monitorizarea  frecvenței  și  a  comportamentului  elevilor  (plan  de  măsuri  pentru  limitarea  absenteismului,  pentru  reducerea  violenței, planificarea și realizarea activităților de  consiliere  a  elevilor  și  părinților  în vederea  creșterii  nivelului  de siguranță  a  elevilor, proceduri  operaționale);

– Implementarea  programului  „A  doua  şansă”;

– Activităţi  desfăşurate  pentru  promovarea  valorilor  interculturale în scopul diminuării  fenomenului de discriminare/segregare.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page