ImportantLocal

LOCAL | Un pas important pentru Dimăcheni: drumuri asfaltate!

Câteva sute de familii din Dimăcheni trăiesc o reală schimbare la faţă a localităţii în care domiciliază. După ani de zile de mers prin praf, acestea au, în sfârşit, parte de drumuri asfaltate. 6,5 kilometri de drumuri comunale au fost modernizate în această perioadă, prefectul judeţului deplasându-se miercuri, 7 octombrie, la faţa locului pentru a constata calitatea lucrărilor.

O comună care după 1990 nu a beneficiat de niciun metru pătrat de asfalt, are acum cca. 2 km de drum modernizat în localitatea Mateieni şi alţi 4,5 km de drumuri comunale asfaltate în Dimăcheni.

Fondurile din care au fost finanţate lucrările au fost asigurate de Guvernul României, Ştefan Cojocariu, primarul comunei fiind bucuros că s-a reuşit turnarea covorului asfaltic până la începerea sezonului rece.

„Constructorii mai au de lucrat la rigole, şanţuri betonate şi semnalizarea rutieră, însă ceea ce s-a făcut până acum aduce mare bucurie celor peste 600 de familii din comuna Dimăcheni. Mare parte a meritului este al domnului primar, care a solicitat constant sprijinul Guvernului pentru acest proiect.”, este declaraţia prefectului Costică Macaleţi.

Aflat la al treilea mandat de primar, Ştefan Cojocariu s-a arătat mulţumit că a reuşit prin   covorul asfaltic să lege cele 90 de familii din localitatea Mateieni de DJ 292, drumul judeţean ce duce la Dorohoi, dându-le astfel oamenilor posibilitatea să circule în condiţii civilizate.

COMUNICAT DE PRESĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page