Important

LOCAL | Un copil de 5 ani din Botoșani a fost salvat de pompieri dintr-o fântână în care căzuse în timp ce se juca – FOTO

Joi după-amiază a fost alertă într-o localitate de pe raza orașului Săveni. Prin serviciul de urgență 112 părinții unui copil de 5 ani au cerut disperați ajutor pentru a-l scoate pe micuț dintr-o fântână în care a căzut în timp ce se juca.

La fata locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni.

Copilul a fost scos din fântână în viață și predat echipajului SJA aflat la fata locului. Un pompier a coborât în fântâna adâncă de cca. 10 metri și, ajutat de colegi, la adus la suprafață. Este vorba de un băiețel de 5 ani.

Având în vedere că în această perioadă, cei mici petrec foarte mult timp în aer liber, reamintim câteva sfaturi pentru prevenirea unor tragedii: Acoperiți fântâna cu capac! La fel, acoperiți cu capace (mai grele) orice alt vas cu apă din curte sau casă: cratiţe mari, găleţi, căzi, butoaie, etc. Ţineți găleţile cu apă potabilă cât mai sus şi acoperite – un copil mic se poate îneca şi într-un vas cu puţin lichid! Zăvorul este important în prevenirea accidentelor. Dacă aveţi toaletă în curte, formaţi-vă un obicei de a închide uşa cu zăvorul/cârligul. Orice groapă este un pericol pentru copilul mic. Ingrădiți aceste zone!

u

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page