Local

LOCAL | Un botoșănean și-a construit un adăpost ilegal pentru creşterea porumbeilor

In urma sesizărilor primite, din partea locatarilor imobilului situat în str. Revoluţiei nr. 13, sc A, serviciul protecţia  mediu din cadrul Poliţiei Locale Botoşani, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, au făcut un control la adresa indicată, unde au fost constatate următoarele:

– Domnul Ioan N. a ocupat uscătorul de la etajul 7, amenajând ilegal un adăpost pentru creşterea porumbeilor;

– modul impropriu de amenajare şi lipsa unei igienizări corespunzătoare, creează un disconfort vizibil locatarilor din imobil şi pericol real de îmbolnăvire;

– mizeria provenită de la porumbei, prezenţa gândacilor care au invadat apartamentele din imobil şi mirosul înţepător, amplificat de temperaturile ridicate, au condus la nemulţumirea cetăţenilor .

În urma controlului efectuat poliţia locală a  dispus ca în termen de 5 zile să elibereze spaţiul de folosinţă comună, să fie luate măsuri de igienizare  corespunzătoare, riscând sancţionarea cu amendă de la 500 la 1000  lei.

Este regretabil faptul, că în plin centru al municipiului , igiena şi sănătatea locuitorilor să fie pusă la încercare de „crescătorii şi iubitorii de porumbei ”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page