Local

LOCAL | Tradiţiile de iarnă, păstrate cu sfinţenie de jandarmii botoşăneni

Ceea ce ne reprezintă, ne şi defineşte ca popor. Iar ceea ce ne reprezintă cu adevărat sunt tradiţiile şi obiceiurile moştenite de la înaintaşii noştri.

Nu ni se cere prea mult, trebuie doar să păstrăm, pe cât posibil nealterate, datinile moştenite din străbuni.

Ansamblul de datini şi obiceiuri de iarnă ,,Poieniţa” din comuna Vorona, condus de domnul profesor Sergiu Dascălu, poate fi considerat, pe bună dreptate, un exemplu în acest sens.

Şi cum putem duce mai departe această moştenire spirituală decât prin copiii noştri, pe care nu-i putem lăsa să uite cine suntem şi de unde ne tragem, astfel încât şi ei să ducă, mai departe, spiritul neamului românesc.

Pentru aceasta, jandarmii botoşăneni şi-au adus copiii la sediul inspectoratului, unde ansamblul ,,Poieniţa” a prezentat, ca în fiecare an, ceea ce ştie mai bine – frumoasele colinde româneşti, căiuţii, ursul şi caprele.

Apoi a venit rândul lui Moş Crăciun să îşi facă apariţia şi să aducă bucurie în sufletul copiilor. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie emoţiile pe care toţi le-au trăit atunci când i-au spus Moşului câte o poezie sau un cântec, iar acesta i-a răsplătit cu cadouri, care au fost achiziţionate din contribuţiile Asociaţiei fără scop patrimonial ,,Grigore Alexandru Ghica” şi Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Botoşani, din care fac parte lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani .

Imagini de la acest eveniment au fost postate şi pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani – “Jandarmeria Botoşani”, unde pot fi vizionate aspecte din misiunile executate, precum şi de la alte activităţi.

Sursa: comunicat de presă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page