ImportantInfractional

LOCAL | Țigări fără timbru găsite sub tejghea

Pe 13 martie, având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Frumuşica au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani.
Percheziţiile au fost efectuate la locuinţa unui bărbat de 53 de ani din comuna Frumuşica şi la o unitate economică administrată de acesta.
În urma activităţilor specifice efectuate, la locaţiile vizate au fost identificate 41 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, pentru care bărbatul nu avea documente legale.
Bunurile respective au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page