LOCAL | Tânăr amendat de jandarmi pentru că a escaladat gardul Curții de Conturi Botoșani

Un bărbat care a escaladat gardul împrejmuitor al Curții de Conturi Botoșani a fost sancționat contravențional de jandarmi cu amendă în valoare de 500 de lei.

Întâmplarea a avut loc seara trecută, la ora 21.00, iar jandarmul care asigura paza și protecția instituției a acționat prompt și l-a imobilizat.

Deoarece refuza să se legitimeze, bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost condus la sediul inspectoratului în vederea stabilirii identității.

Cu această ocazie, i s-a adus la cunoștință că pătrunderea cu încălcarea normelor legale de acces în sediile autorităţilor și instituţiilor publice locale și centrale este o faptă contravențională prevăzută de Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fiind sancționată cu amendă de la 500 la 1500 de lei.

După ce a semnat procesul-verbal, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost lăsat să plece, fără însă a le dezvălui jandarmilor motivul acțiunii sale.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani asigură paza și protecția instituțională la 16 obiective stabilite prin hotărâri de guvern și ordine ale ministrului afacerilor interne.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close