ImportantLocal

LOCAL | Tabăra de vară ISU și-a premiat câștigătorii. FOTO!

Echipajul din zona Săveni a ocupat locul I la Concursul organizat în Tabăra de vară pentru Situații de Urgență din acest an.

La cea de-a V-a ediție au participat 50 de elevi din 31 de localităţi botoşănene, care au obținut cele mai bune rezultate în urma evaluării, din cei peste 300 de participanți la Școala de vară care s-a desfășurat în perioada 2-17 iulie.

Aceștia au devenit, începând de astăzi,  „mesagerii” pompierilor în comunităţile de care aparţin. Misiunea le-a fost încredinţată după ce, timp de o săptămână, au învăţat cum să-şi protejeze propria viaţă, dar şi cum să-şi ajute semenii. Lecţiile le-au fost predate în cadrul taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată în Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Palatul Copiilor Botoşani – Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Primăria Comunei Mihai Eminescu.

La festivitatea de premiere, care a avut loc astăzi, alături de cei 50 de elevi şi conducerea ISU Botoşani, au participat: Gheorghe Sorescu – preşedintele Consliului Judeţean Botoşani; David Şalgău – Aniţei – Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Aneta Gireadă – primarul comunei Mihai Eminescu, ec. Miluţa Jijie şi Daniel Tupiluş, managerul, respectiv directorul Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.

Au fost premiate cu diplome, medalii și premii în bani  din partea Asociaţiei Personalului I.S.U. „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.– și cele mai bune 3 eseuri cu tema “Viață de pompier“: Locul III- Alexandra Stan de la Școala Gimnazială nr. nr. 17 Botoșani, locul II- Andrei Adelina de la Drăgușeni, iar premiul I a fost decernat Mariei- Luciana Covrig de la Școala M. Kogălniceanu din Dorohoi, care își dorește să devină medic salvator la UPU.

Vizibil emoţionaţi, membrii celor cinci echipaje ( roşu, albastru, bleu, verde şi mov) au aşteptat cu nerăbdare să vadă cine pleacă acasă cu trofeul celei de a V-a ediţii a taberei de vară. Timp de o săptămână, aceştia s-au înfruntat în 16 probe din concursurile „Prietenii Pompierilor,Cu viaţa mea apăr viaţa” şi jocurile interactive cu specific în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Clasamentul final a fost stabilit pe baza rezultatelor obţinute în urma rezolvării chestionarului cu 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă.

După o luptă extrem de strânsă, „echipajul mov”, format din elevi de la Liceul Tehnologic Coţuşca, Şcoala Gimnazială „Aristotel Crîşmaru” Drăguşeni, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ştiubieni, a fost declarat câştigătorul ediţiei.

Pe a doua treaptă a podiumului a urcat „echipajul roşu” ( Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Şcoala Gimnazială nr. 1 Mileanca, Şcoala Gimnazială  „Gheorghe Coman” Brăeşti, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Şcoala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani şi Şcoala Gimnazială Hilişeu Horia).

A treia treaptă a podiumului a fost ocupată de „echipajul bleu” ( format din elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 2 Botoşani, Şcoala Gimnazială nr. 1 Gorbăneşti, Şcoala Gimnnazială nr. 1 Vlădeni Deal – comuna Frumuşica, Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoşani şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Orăşeni Deal, comuna Curteşti).

Festivitatea a fost încheiată pe ritmurile unor melodii de muzică uşoară, interpretate de Mari – Elena Predică, participantă la o ediţie anterioară a taberei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Partenerii proiectului educaţional şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, care s-a încheiat cu tabăra de vară, invitaţii, profesorii şi părinţii şi-au exprimat intenţia de a organiza şi pe viitor astfel de activităţi care, prin mijloace mai puţin convenţionale, valorifică potenţialul educaţiei nonformale în scopul nobil de a-i învăţa pe copii, modalităţile de protejare a celui mai valoros bun: viaţa.

În tabără, elevii şi-au dezvoltat priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar s-au şi relaxat. Organizatorii le-au oferit mai multe surprize: excursii la mănăstirile şi instituţiile culturale din judeţ, concerte de muzică populară, jocuri interactive pentru dezvoltarea spiritului de echipă, karaoke, concurs de miss şi foc de tabără.

Adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel ing. Eugen Vişan, a participat la o serie de activităţi desfăşurate în tabără, considerând că este un proiect extrem de util, interesant şi a promis că va face demersuri pentru implementarea acestuia la nivel naţional.

Copiii au plecat din tabără cu lacrimi în ochi, promiţând că vor transmite familiilor,  colegilor, prietenilor regulile şi măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă acumulate pe parcursul taberei.

Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”este organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani si este un proiect unic la nivel național, la care au participat, până acum, peste 5.000 de elevi.

 

tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (12) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (13) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (14) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (15) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (16) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (17) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (19) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (20) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (21) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (22) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (23) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (25) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (28) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (29) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (30) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (31) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (32) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (33) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (34) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (36) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (39) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (40) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (41) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (42) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (45) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (44) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (46) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (48) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (50) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (51) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (52) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (53) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (54) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (56) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (58) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (60)

tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (64) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (65) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (67) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (68) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (71) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (73) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (74) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (77) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (78) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (80) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (31) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (43) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (81) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (2) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (3) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (4) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (6) tabara-vara-isu-premii-scoala-elevi-ipotesti (10)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page