EvenimentImportant

LOCAL | Strategia de incluziune a persoanelor de etnie romă, discutată la Instituția Prefectului Botoșani

Miercuri,  avut loc la Instituția Prefectului şedinţa trimestrială a Grupului de Lucru Mixt, supervizată de subprefectul Daniela Lozneanu
În cadrul acestei întâlniri s-au dezbătut mai multe subiecte, printre care raportul de activitate al grupului, de la ultima şedinţă care a avut loc în urmă cu şase luni, până în prezent, dar şi strategia de incluziune a persoanelor de etnie romă.
În acest sens, s-a ajuns la concluzia că în ultimii ani s-a înregistrat o mai mare implicare a reprezentanţilor minoritari, în special la locul de muncă dar şi un grad mai mare de responsabilitate al persoanelor de etnie.
Mai mult, în prezent se lucrează şi la o nouă strategie de integrare a romilor, la realizarea căreia sunt consultate mai multe păreri, în special a celor care încă întâmpină dificultăţi din acest punct de vedere.
Un progres a fost remarcat şi în ce priveşte frecventarea cursurilor şcolare de către copiii romi. Prin programul „A doua şansă” dar şi prin mediere, părinţii nu numai că au înţeles importanţa acordării unei educaţii copiilor lor ci au şi început să înscrie, în număr tot mai mare, elevii romi la şcoli dar să şi depună eforturi în a-i susţine la şcoală.
O mai mare responsabilitate a fost înregistrată şi în ce priveşte campania de vaccinări, tot mai mulţi copii minoritari fiind duşi la medicul de familie pentru a li se administra vaccinurile necesare.
Pe de altă parte, s-a adus în discuţie şi numărul mare de persoane în vârstă, din rândul minoritarilor, care suferă de diferite afecţiuni şi nu pot beneficia de servicii medicale pentru că nu au asigurări.
O altă problemă discutată a fost cea a romilor care nu pot deţine acte de proprietate pe bunurile pe care le deţin dar şi cea referitoare la amenzile aplicate, care pot fi achitate prin prestarea de muncă în folosul comunităţii.
Ca şi concluzie, „de când mă aflu pe această funcţie, cea de subprefect al judeţului, mă bucur să constat că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună”, a precizat subprefectul Daniela Lozneanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page