Educatie

LOCAL| „Ştefaniada” din nou, cu distracţii şi întreceri pentru toate pasiunile

Câteva sute de copii din întreg municipiul Botoşani s-au întâlnit sâmbătă pentru a îmbina distracţia cu ştiinţa în cadrul unei noi ediţii a „Ştefaniadei”. Proiect judeţean derulat de Şcoala Gimnaziala „Ştefan cel Mare” nr. 14, acesta a fost organizat în acest an sub egida Centenarului dar şi a celor 152 de ani de funcţionare a unităţii de învăţământ.

Ca şi în anii anteriori, competiţiile deschise au trezit interesul elevilor şi profesorilor de gimnaziu din mai toate şcolile municipiului, aceştia venind dis de dimineaţă să dea gata subiectele şi sarcinile trasate de organizatori. La toate disciplinele de concurs în centrul atenţiei s-a aflat lumea lui Ştefan, aşa cum a aceasta s-a transmis către noi, cu bătăliile, mănăstirile, domniţele şi păunii din zona Botoşanilor de atunci. Aşadar, matematica, limba şi literarura română, atelierele de arte plastice, biologia şi istoria au abordat viaţa românilor din vremea Marelui Ştefan, iar copiii s-au distrat cu o altfel de competiţie. Problemele de matematică au cerut de calculat soldaţi, cai şi perimetre ale zonelor de bătălie, subiectele de română au analizat alfabetul chirilic românesc, solicitând şi noi perspective narative ale păţaniilor lui Ştefan, biologia a analizat afecţiunile de care sufereau moldovenii pe atunci, iar cercurile de pictură pe sticlă sau atelierele de artizanat s-au concentrat pe păuni şi păuniţe. Nu au lipsit competiţiile sportive, foarte mare veselie a fost la cercul de muzică, unde participanţii au intrat pe rând în jocuri muzicale cu ajutorul instrumentelor de percuţie, însă cel mai mare interes l-au suscitat tot matematica şi româna, cca 200 de micuţi venind să se întreacă la fiecare dintre discipline.

„Le mulţumesc doamnelor Daniela Păduraru şi Angela lie, coordonatoare   şi organizatoare ale evenimentelor, doamnei director adjunct Ioana Avârvari şi tuturor celorlalţi colegi pentru implicarea de care au dat dovadă din nou, astfel încât Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” să organizeze o nouă ediţie de succces a Ştefaniadei.”, a declarat sâmbătă Dan – Dragoş Crîşmariu, directorul unităţii de învăţământ aflate în sărbătoare.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page